Handbal masculin

CSU Suceava a reluat antrenamentele

Nici bine nu s-au „mistuit” sărmăluţele şi fripturica şi handbaliştii de la CSU Suceava au revenit la antrenamente. Primele vor fi „paşnice”, dar apoi vor veni şi din cele mai „aţoase”, pentru că echipa suceveană are parte de un campionat de foc.

„Începând din această săptămână, jucătorii noştri au revenit la antrenamente. Vom începe cu o reacomodare la efort şi apoi vom creşte în intensitate. Nu ştim încă exact ce program de pregătire vom avea, dar din nou ne vom axa pe cât mai multe jocuri amicale, pentru că în duel cu adversarii se poate progresa mult mai mult decât la antrenamentele cu colegii.

Cel mai important lucru pentru noi este faptul că, în mod normal, după această pauză competiţională vom putea să ne bazăm pe tot lotul de jucători. Sper să fie sănătoşi toţi pentru că avem nevoie de toate resursele pentru a ne atinge obiectivul propus pentru acest sezon competiţional.

Avem o parte secundă de campionat foarte dificilă, cu meciuri dintre cele mai complicate. Va fi greu pentru că toate partidele cu echipele cu care ne vom lupta în play-out sunt în deplasare. Asta este, mergem înainte şi ne vom lupta pentru fiecare punct pus în joc”, a declarat antrenorul formaţiei de handbal masculin CSU Suceava, Adrian Chiruţ.

CSU Suceava a încheiat anul pe locul 10 în clasamentul Ligii Naţionale, cu 13 puncte, şi va juca primul meci din 2018 pe 1 februarie, în deplasare, cu CSM Bucureşti. În primul joc în faţa propriilor suporteri, gruparea suceveană va întâlni, în 4 februarie, echipa Poli Timişoara.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI