După ce, cu o zi înainte, au fost musafiri ai Casei de bătrâni a Mănăstirii Bogdăneşti, dăruind asistaţilor de acolo o masă de prânz, pungi cu cadouri şi un consistent program de sărbători, conţinând colinde, urături, jocuri cu măşti, sorcovă, ieri au colindat la CRNN Todireşti (unde, de altfel, merg în fiecare an pe la vremea aceasta), la DGASPC Suceava, la firma de pază NGGS Suceava (care le este parteneră), ulterior bătând în uşa redacţiei cotidianului „Crai nou”…
După cum ne-a reamintit directorul Şcolii Gimnaziale „Mihai Eminescu” Băneşti, prof. Silviu Mihai, întâia dată au fost la „Crai nou”, de sărbători, în 2014 (atunci, elevii – alţi elevi! – evoluând, în curtea sediului redacţiei), tot din acel an fiind şi programul „Daruri de suflet” pe care şcoala din Băneşti îl organizează, astfel, cu prilejul sărbătorilor de sfârşit de decembrie.
Ieri, aproximativ 20 de elevi de la şcoala din Băneşti, coordonaţi de inimosul Ionel Aghiniţăi, plus taraful care i-a acompaniat – la trompetă, clarinet, saxofon, acordeon şi dobă –, format din foşti elevi ai şcolii, acum elevi ai Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu”, au umplut casa cotidianului „Crai nou” de bucurie, emoţie şi căldură, oferindu-ne un program de aproape jumătate de ceas: colinde – începând cu „La poartă la Ştefan-Vodă” şi „Sfânta maica lui Iisus” –, jocuri ale mascaţilor, sorcove… Aşadar, a răsunat casa şi ne-au umplut sufletele de bucurie. Să creşteţi mari, sănătoşi şi să vă găsiţi cale bună în viaţă, dragi copii de la Băneşti, spre mulţumirea şi cinstea părinţilor şi profesorilor voştri! (L.D.C.; Foto: LUANA POPA)




























Comentarii