Tir cu produse agricole răsturnat pe DN 2

 >Şoferul autotrenului a fost rănit

 Şoferul unui tir încărcat cu produse agricole a fost rănit în seara de marţi, după ce mastodontul auto s-a răsturnat. Potrivit datelor obţinute de la Biroul de presă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, incidentul rutier a avut loc puţin după ora 21. În timp ce conducea autotrenul cu remorcă încărcat cu legume şi fructe, într-o curbă semnalizată corespunzător pe DN 2, în afara comunei Bălcăuţi, şoferul tirului, în vârstă de 63 de ani, cetăţean turc, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile. În urma incidentului autotrenul a fost avariat, iar conducătorul auto rănit. Potrivit poliţiştilor, turcul nu consumase băuturi alcoolice înainte de a porni la drum. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce urmează a fi soluţionat procedural.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI