Johnny Hallyday a reapărut pe reţelele sociale după spitalizarea sa

Johnny Hallyday a postat două fotografii pe Twitter şi Instagram, la câteva zile după ce a ieşit din spital unde a fost tratat pentru detresă respiratorie, dar nu a furnizat informaţii noi privind starea sa de sănătate, relatează Europe 1 miercuri pe site-ul său de internet. Cântăreţul a postat pe reţelele sociale o imagine cu fiica sa Jade şi una în care apare împreună cu câinele său. Starul de 74 de ani, care luptă de mai multe luni cu cancerul la plămâni, nu furnizează totuşi informaţii noi privind starea sa de sănătate în cele două mesaje. El a postat pe Twitter, pentru cei 1,6 milioane de followeri ai săi, o imagine cu fiica sa, cu racheta în mână. „Jade a mea a reluat cursurile de tenis”, se menţionează în postare, redistribuită de fanii săi.

Pe contul său de Instagram (pe care are 126.000 de abonaţi), apare o fotografie a cântăreţului care este nedatată, cu o pălărie şi ochelari negri, alături de câinele său. Şi această fotografie a suscitat numeroase mesaje de susţinere.

Cântăreţul a fost spitalizat săptămâna trecută la Paris pentru detresă respiratorie. Sâmbătă, el s-a întors la domiciliul său din regiunea pariziană. Johnny Hallyday a anunţat în luna martie că suferă de cancer. Acest lucru nu l-a împiedicat să apară pe mai multe scene în iunie şi iulie, alături de prietenii săi Jacques Dutronc şi Eddy Mitchell, şi să înceapă înregistrarea unui nou album de studio.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: