Alcoolici. „Vai săracii, vai săracii alcoolici,/ cum nu le spune lor nimeni o vorbă bună!/ Dar mai ales, mai ales dimineaţa când merg clătinându-se pe lângă ziduri/ şi uneori cad în genunchi şi-s ca nişte litere/ scrise de un şcolar stângaci.// Numai Dumnezeu, în marea Lui bunătate, apropie de ei o cârciumă,/ căci pentru El e uşor, ca pentru un copil/ ce împinge cu degetul o cutie cu chibrituri./ Şi numai ce ajung la capătul străzii şi de după colţ,/ de unde înainte nimic nu era, zup, ca un iepure, le sare cârciuma în faţă şi se opreşte pe loc.// Atunci o lumină feciorelnică le sclipeşte în ochi şi transpiră cumplit de atâta fericire./ (…) Iar ei vorbesc şi vorbesc, despre viaţă. Despre viaţă, aşa, în general, chiar şi alcoolicii tineri se exprimă cu o caldă responsabilitate.// Dar Dumnezeu, în marea Lui bunătate, nu se opreşte aici./ Imediat face cu degetul o gaură în peretele Raiului/ şi îi invită pe alcoolici să privească.// Şi chiar dacă din cauza tremuratului nu reuşesc să vadă decât un petec de iarbă, tot e ceva peste fire.// Până când se scoală unul şi strică totul. Şi zice:/ «În curând, în curând va veni seara,/ atunci ne vom odihni şi vom afla împăcare multă!»/ Atunci unul după altul se scoală de la mese,/ îşi şterg buzele umede cu batista… şi le este foarte, foarte ruşine.” (Ion Mureşan, „Poemul alcoolicilor”)
Ciocolată. Cioc, cioc! – Cine-i? – Sunt eu, iubito. Eu, dragostea vieţii tale. – Lasă vrăjeala, ciocolata nu vorbeşte!
Corecturi. A murit marele actor Mircea Albulescu. O emblemă a artei noastre din ultima jumătate de secol. Teatru, film, televiziune, pedagogie, poezie. Cu această ocazie s-a reluat „Actorul şi sălbaticii”. Film de mare succes, cu o distribuţie excelentă şi o regie profesionistă. Şi totuşi, nu mă pot abţine să nu remarc punctele slabe ale scenariului (scris, culmea, de un meseriaş!): Tănase nu avea diferend cu legionarii, ci cu bolşevicii; Carol al II-lea nu-şi trimitea aghiotantul în cabina actriţelor, să le dea întâlniri (era rege, nu Rică Venturiano!); nevasta lui Tănase (casnică) nu-i dădea lecţii de canto unei viitoare stele a muzicii; profesorul (model – Nae Ionescu) nu era un fanfaron demagog; legionarii nu erau chiar isterici şi caraghioşi ş.a.m.d. Filmul rămâne (scuze fanilor lui) divorţul dintre ce şi cum. (Bogdan Ulmu).
Făţărnicie. „Lumea toată, fără sfială, a ajuns să fie minciună şi vicleşug. Prieteşugul este desăvârşită viclenie sau curată vrăjmăşie. Societatea întreagă a devenit o turmă de mârşavi. Oriunde te întorci, nu găseşti pe nimeni de la care să nădăjduieşti ceva. În faţă, toţi sunt pentru tine, dar, cum pleci, sunt pentru toată lumea. Toţi sunt amăgitori, azi nu găseşti pe unul asupra căruia să-ţi ridici cu nădejde privirea. De cauţi asupra clerului, îl găseşti şi pe dânsul plin de făţărnicii: îţi dă o mulţime de binecuvântări de tot soiul, dar te muşcă pe ascuns ca un şarpe. (…) De vei îndrepta paşii către judecătorii, vei găsi nedreptatea adânc înrădăcinată într-însele. La oricine alergi să-i ceri ajutor, găseşti într-însul un mincinos. De ceri protecţia rudei tale, ea caută să se scape de tine cu orice preţ. Cei de-o vârstă cu tine, în loc să-ţi fie prieteni adevăraţi, sunt lupi vicleni, care, de-ar putea, te-ar sfâşia într-o clipă. (Lăsăm deoparte pe alţii mari şi mici, balauri şi hidre cu multe capete.) Oriunde alergi, interesul altora nu te lasă să reuşeşti. Toţi au ambiţia să se ţie de mode.” (Alecu Văcărescu)
Mineri. Minerii din Oltenia vin în marş, spre Bucureşti: 320 km. Estimează că-i fac în 8 zile. Au revendicări, din nou. Mi se par o categorie socială anacronică. Şi nerecalificabilă. Şi subiectu-i frisonant, mereu. (Bogdan Ulmu)
Morton. Preşedintele Franţei (când era –n.n.) Nicolas Sarkozy, vizitează un combinat siderurgic. Spre surprinderea patronului, Sarkozy îl îmbrăţişează prieteneşte pe angajatul său, Morton. Acelaşi lucru fac şi Obama, şi Putin când vizitează la rândul lor combinatul. Fără să se arate impresionat, patronul îi spune lui Morton: – Pun pariu că pe papă nu îl cunoşti! – Cum să nu? Jucăm golf împreună, zice Morton. Uluit, patronul îi plăteşte o călătorie la Vatican. În timp ce papa binecuvântează mulţimea, Morton dispare. Curând, reapare alături de papă. În acel moment, doi chinezi îl bat pe umăr pe patron şi îl întreabă: – Cine e omul în alb de lângă Morton?… Acest banc a fost desemnat ca fiind cel mai bun banc „francez”. Ghilimelele sunt de rigoare, deoarece el circulă de mult şi în România, având un personaj mult mai simpatic decât Morton: Ghiţă de la Sculărie! De unde rezultă universalitatea umorului, dar şi imaginaţia mult mai „zemoasă” a românilor.
Neoameni. Lumea va dispărea nu din cauza insuficienţei de oameni, ci din abundenţa de „neoameni”. (Proverb evreiesc)
Rom. Un ţigan intră într-un bar, se aşază la o masă şi strigă tare: – Ospătar, un rom aici. Ospătarul: – Te-am văzut, vin acuş!
Comentarii