O femeie în vârstă de 38 de ani, din judeţul Timiş, a ajuns la spital după ce a fost rănită într-un accident petrecut marţi dimineaţă în municipiul Suceava.
Potrivit Poliţiei Judeţene Suceava, marţi, în jurul orei 9.33, un bărbat de 61 de ani, din comuna Horodnic de Jos, în timp ce conducea autoturismul pe strada Grigore Alexandru Ghica din municipiul Suceava, nu a păstrat distanţa regulamentară şi a intrat în coliziune faţă-spate cu autoturismul condus de un bărbat de 44 de ani, din judeţul Timiş, oprit la culoarea roşie a semaforului electric, pe care l-a proiectat în autoturismul din faţă, condus de un bărbat de 48 de ani, din municipiul Suceava.
„În urma accidentului rutier, a rezultat rănirea uşoară a unei femei de 38 de ani, din judeţul Timiş, pasageră în autoturismul condus de bărbatul de 44 de ani, care a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale” a arătat sursa citată.
Cei trei conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Poliţiştii suceveni au deschis în acest caz un dosar penal ce va fi soluţionat procedural. (N.B.)

























Comentarii