Dolarul s-a apreciat în octombrie cu 5,6 bani

Piaţa valutară a fost mai mult decât calmă, semn că noua operaţiune de tip repo realizată luni de BNR a redus eventualele tensiuni.

Comparativ cu sfârşitul lui septembrie, când media a atins maximul ultimilor 5 ani de 4,5991 lei, euro a stagnat în apropierea pragului de 4,6. În schimb, dolarul american a câştigat aproape 5,6 bani, iar francul elveţian a pierdut peste 5,4 bani.

Tranzacţiile din ultima şedinţă din octombrie s-au realizat în cel mai îngust culoar al acestui an, 4,598 – 4,60 lei, astfel ca media euro a fost stabilită la 4,5985 lei, fiind a noua zi consecutivă cu euro foarte aproape de 4,6 lei.

Media dolarului american a crescut uşor, de la 3,9512 la 3,9533 lei, iar cotaţiile din piaţă au fluctuat între 3,946 şi 3,955 lei.

Moneda elveţiană se aprecia pe pieţele internaţionale la 1,158 – 1,163 franci/euro, după ce săptămâna trecută a fost atins maximul ultimilor aproape 3 ani, de 1,171, astfel că BNR a stabilit un curs de 3,9589 lei.

Majoritatea analiştilor anticipează pentru ultimele două luni ale anului depăşirea nivelului de 4,6 lei, după ce în ultimele luni euro s-a consolidat la 4,59 lei, nivel care este agreat şi de BNR. Aceste perspective sunt cauzate de adâncirea deficitului bugetar şi a deficitului de cont curent, dar şi a creşterii inflaţiei, tot atâtea motive pentru unii investitori străini să îşi regândească poziţiile pe titlurile de stat în lei.

La începutul săptămânii, BNR a împrumutat un grup de bănci cu 4,124 miliarde de lei, prin a patra operaţiune de tip repo din această lună.

Intervenţia băncii centrale a avut darul de a reduce presiunile din piaţa monetară. Indicele ROBOR la 3 luni a încheiat luna la 1,87%, nivel aproape dublu faţă de începutul lui septembrie, iar cel la 6 luni, la 2,02%.

Perechea euro/dolar stagna la 1,1625 – 1,1653 dolari, după ce inflaţia din zona euro a scăzut în octombrie, potrivit primelor estimări, la 1,4%, nivel îndepărtat de ţinta de 2% a BCE.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI