Potrivit directorului medical al SJU Suceava, dr. Doina Elena Ganea

Indicatorii evidenţiaţi ca neconformi de comisia de evaluare în vederea reacreditării au fost analizaţi de conducerea Spitalului Judeţean

> Cei mai mulţi vizează „aspecte administrative”

 Directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava, medicul primar oncolog Doina Elena Ganea, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că toţi indicatorii neconformi evidenţiaţi de comisia de evaluare în vederea reacreditării au fost trecuţi în revistă şi analizaţi, o parte dintre aceştia fiind remediaţi în termenul stabilit de 5 zile.

„Am avut termen de 5 zile pentru a trece în revistă indicatorii neconformi, au fost analizaţi fiecare în parte, între timp o parte dintre ei au putut căpăta alt statut din punctul nostru de vedere şi justifică intenţia de a-i face conformi sau parţial conformi; s-a comunicat în termenul dat, respectiv vineri (săptămâna trecută – n.n.), online, situaţia lor, s-au trimis şi documentele în evidenţa primară şi cele justificative care au susţinut opţiunea noastră vizavi de aceşti indicatori” a spus Ganea.

Medicul a explicat că cei mai mulţi indicatori stabiliţi ca fiind neconformi de membrii comisiei de evaluare vizează „aspecte administrative”, arătând că printre aceştia se numără modalitatea de deschidere a uşilor în spital, modul de iluminare de la patul bolnavului în clădirile pavilionare ale spitalului sau existenţa butonului de panică în ambulatoriul integrat.

Ea a spus că o parte dintre indicatorii neconformi au putut fi remediaţi în termenul prevăzut de 5 zile, însă aspectele semnalate privind modalitatea de deschidere a uşilor nu au putut fi rezolvate într-un interval de timp atât de scurt.

„Au mai fost unii indicatori care au vizat analize sau rapoarte care aveau termen de finalizare semestrial, or noi implementasem protocoalele sau procedurile care vizau subiectul acestor rapoarte în februarie, spre exemplu, sau în martie-aprilie, pentru care nu aveam încă termenul de 6 luni. Exista o evaluare făcută la momentul lunii iulie, adică având în vedere lunile respective din februarie până în iulie inclusiv, sau martie-iulie, dar nu erau 6 luni şi a fost trecut neconform” a precizat medicul.

Directorul medical al SJU Suceava a subliniat că nu au fost semnalate neconformităţi semnificative în ceea ce priveşte dotarea spitalului, condiţiile de igienă, calitatea serviciilor medicale, gradul de acoperire cu personal calificat şi înalt specializat sau managementul resurselor umane.

Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava a avut un termen de 5 zile de la primirea proiectului de raport de evaluare pentru a formula şi a transmite obiecţiuni scrise la unele aspecte semnalate, ulterior acestea urmând să fie analizate de personalul ANMCS, iar concluziile să fie înaintate către membrii comisiei de evaluare.

În următoarele etape ale procesului de acreditare se elaborează raportul de acreditare de către Unitatea de Evaluare şi Acreditare a Spitalelor în baza raportului de evaluare, urmată de comunicarea rezultatelor procesului de acreditare.

De precizat este că Agenţia Naţională de Management al Calităţii în Sănătate (ANMCS) a publicat pe site-ul instituţiei standardele de acreditare şi listele de verificare utilizate în cadrul procesului de acreditare a spitalelor, iar la secţiunea ce vizează interiorul spitalului şi spaţiile comune se menţionează că uşile trebuie să se deschidă numai în afară şi să aibă sisteme de deschidere accesibile, inclusiv pentru persoanele cu dizabilităţi, să aibă o lăţime care să permită accesul pacientului, inclusiv cu cârje, cadru sau fotoliu rulant, să nu aibă praguri; uşile de acces la coridoare şi scări trebuie să aibă ferestre de vizualizare, în timp ce iluminatul spaţiilor interioare şi exterioare trebuie să permită deplasarea nocturnă în siguranţă.

Potrivit ANMCS, acreditarea este “modalitatea prin care se demonstrează că o unitate medicală face eforturi să acorde îngrijiri medicale care să satisfacă aşteptările pacienţilor, atât din punct de vedere al rezultatelor, cât şi din punct de vedere al condiţiilor în care se acordă”. Acreditarea obţinută de o unitate spitalicească este necesară pentru a intra în relaţii contractuale cu Casa de Asigurări de Sănătate.

Reamintim că SJU Suceava a fost acreditat luna octombrie 2012, obţinând în urma evaluării 98 de puncte din totalul celor 100.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: