Tâlhărit de 4.000 lei de doi tineri luaţi la ocazie

> Autorii au fost prinşi de poliţişti şi băgaţi după gratii

 O voce disperată solicita duminică dimineaţă, la ora 4, prin numărul de urgenţă 112, ajutorul poliţiştilor. Un bărbat de 31 ani, din oraşul Siret, sesiza că, în timp ce se afla în oraşul Frasin, o persoană pe care nu o cunoaşte l-a determinat să scoată şi să-i dea de pe card suma de 4.000 lei. Imediat, oamenii legii au demarat activităţile specifice în vederea identificării autorului şi recuperării pe cât posibil a pagubei.

Plimbare cu maşina, petrecere cu alcool, apoi tâlhărie calificată

Din cercetările efectuate a rezultat că victima, împreună cu alţi doi prieteni, a pornit sâmbătă noapte cu diferite treburi către satul Bucşoaia, pe raza oraşului Frasin. Din municipiul Suceava aceştia au luat însă la ocazie doi tineri necunoscuţi, care au afirmat că merg până în Bucşoaia. Ajungând în Gura Humorului, tinerii s-au oprit la un magazin non-stop de unde au cumpărat alcool pe care l-au consumat împreună, mai puţin şoferul, după care şi-au continuat drumul. Distracţia a durat destul de mult, pentru că au ajuns la destinaţie târziu în noapte, aproape de ora 3.30, când cei doi tineri luaţi la ocazie i-au solicitat conducătorului auto să oprească maşina pentru a coborî. În momentul în care autovehiculul a staţionat, unul din cei doi necunoscuţi, după cum a declarat şoferul poliţiştilor, a smuls din contact cheile maşinii, cerându-i suma de 200 de lei în schimbul lor. Proprietarul autoturismului s-a conformat, doar că în momentul în care i-a întins solicitantului banii, acesta i-a smuls portofelul din mână.

Ameninţat pentru 4.000 lei

Verificând conţinutul portofelului, arată cercetările efectuate de oamenii legii, cei doi necunoscuţi au găsit un card şi i-au solicitat persoanei vătămate codul PIN pentru a efectua extragere de numerar. Bineînţeles că „şoferul a refuzat iniţial acest lucru, însă, prin ameninţări, i-a fost indusă o stare de teamă, ulterior fiind de acord să se deplaseze împreună cu unul din tineri la un bancomat pentru a face o extragere în valoare de 4.000 de lei”. După ce s-au văzut cu banii în mână, autorii s-au făcut repede nevăzuţi, iar victima a sunat imediat la numărul de urgenţă 112.

Prinşi, cei doi autori au fost reţinuţi pentru 24 de ore

În urma cercetărilor şi investigaţiilor efectuate, cele două persoane au fost identificate: un tânăr de 21 de ani, din Frasin, şi unul de 19 ani, din oraşul Gura Humorului. Iar în baza probatoriului administrat, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale pentru comiterea infracţiunii „tâlhărie calificată”. Astfel, cei doi, în baza ordonanţelor de reţinere, au fost introduşi în arestul IPJ Suceava. Ulterior, au fost prezentaţi Judecătoriei Gura Humorului cu propunere de arestare preventivă, instanţa dispunând însă luarea faţă de inculpaţi a măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 30 zile, cu principala obligaţie de a nu părăsi localitatea de domiciliu.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI