> „Este clar că, azi, Moldova este izolată” a spus şeful administrativului sucevean, menţionând că Primăria va avea delegaţi la mitingul pentru susţinerea proiectului autostrăzii Ungheni – Iaşi – Târgu-Mureş
Ion Lungu, primarul municipiului Suceava a semnat, „la rugămintea unei organizaţii civice din Iaşi”, manifestul pentru construirea autostrăzii Ungheni – Iaşi – Târgu-Mureş, intitulată „Autostrada Unirii”.
„Am fost cu toţii de acord. Am avut o discuţie şi cu dl Gheorghe Flutur, pentru că trebuie să ne luptăm şi noi, să o facem pentru generaţiile viitoare, să mişcăm lucrurile, să se aprobe şi să se construiască această autostradă” a reliefat Lungu.
Şefului executivului municipal opinează că în vestul României problema infrastructurii de comunicaţii rutiere este oarecum rezolvată, accentuând că dezvoltarea acesteia în nord şi est s-ar răsfrânge pozitiv asupra mediului economic din această parte a ţării.
„Este clar că, azi, Moldova este izolată. Vin şi îşi dau cu părerea alţii de pe afară, din vest, de la Arad, Oradea – oameni vrednici, nu spun nu –, dar, sigur, ei au problema infrastructurii rezolvată. Dacă am avea-o şi noi, sunt convins că altfel se pot mişca lucrurile în mediul de afaceri, inclusiv în zona turismului” a explicat Ion Lungu, menţionând că Primăria va avea delegaţi la mitingul pentru susţinerea proiectului autostrăzii Ungheni – Iaşi – Târgu-Mureş.
Obiectivul de investiţii denumit „Autostrada Unirii” este propus de peste 70 de parlamentari, fiind susţinut de Asociaţia „Pro Infrastructura”. (AVA)

























Comentarii