Începând cu prima ediţie, ani de-a rândul am scris de la Festivalul olarilor de la Rădăuţi – „Ochi de păun”. „Părintele” manifestării a fost harnicul şi modestul profesor Dragoş Cusiac, cel în timpul cărui directorat muzeul etnografic a căpătat (sub mâna măiestrei Lucia Stroescu, ambii plecând dintre noi între timp) remarcabila înfăţişare de astăzi.
Tocmai se terminase de învelit cu pânză de cânepă şi pereţii diurnului birou al muzeului, doar tavanul alb păstrând vechea înfăţişare a camerei. Cumpărasem duminică de la Valea Brodinei o damigenuţă de cinci kg de afine, peste care se pusese obştescul zahăr şi pe care urma să o duc la Suceava unui şef ce merita gestul. Când am coborât din autobuz n-am mai luat vasul acasă, ci l-am lăsat la muzeu, urmând să-l iau a doua zi. Luni, m-am dus să-l recuperez, numai că femeia de serviciu, o poloncă extrem de curioasă, a ţinut neapărat să destupe „sticloanţa” învelită în nuiele de răchită. Având probabil presiune de cât o „frământase” mersul autobuzului, mai ales că asfalt nu prea era, odată a ţâşnit siropul din damigeană, pătând pe o suprafaţă consistentă, până în tavan, ba chiar şi tavanul, pânza proaspătă ce îmbrăca peretele. Pe faţă şi pe costum am fost şi eu bine colorat… N-am mai plecat în ziua aceea la Suceava, iar costumul l-am aruncat. Ce-a păţit biata femeie de la Dragoş Cusiac nu a împărţit cu nimeni!
Omul acesta aduna premii în obiecte din iarnă şi până în august, când se ţinea festivalul. Noroc că Rădăuţiul avea vreo trei cooperative meşteşugăreşti, unde se realizau de toate: de la perii de toate felurile, mărimile şi folosinţele, până la broderie. Cei ce veneau cu ceramică din ţară la concurs primeau şi premii (modeste) în bani, dar şi (pe alese) asemenea obiecte. Pe capul directorului erau toate: şi cazarea oaspeţilor, şi masa, şi biletele de tren la întoarcere (la vremea aceea Rădăuţiul avea, pe lângă gară, şi tren…) etc.
Adevărul este că îi plăcea să le facă el pe toate. Inclusiv băutura, pe baza spirtului primit de la (şi ea defunctă astăzi) celebra fabrică. Când toate se terminau, scotea de pe unde o pitise o sticlă cu rachiu, şi, lângă o pâine neagră caldă, slănină şi ceapă, făcea cinste în paharele mici, din ceramică, lăsate de expozanţi muzeului, cu o înghiţitură de licoare preparată de el acasă…
Am şi astăzi acasă o „expoziţie” de ceramică adunată de pe la feluritele ediţii ale Târgului. Dar mai ales nostalgia „festinului” organizat de Dragoş Cusiac după…
Comentarii