Potrivit deputatului Alexandru Băişanu

Statul român încurajează nemunca prin ajutoare sociale şi impozitează excesiv pe cel care munceşte

Vicepreşedintele ALDE, deputatul de Suceava Alexandru Băişanu, a declarat, luni, la România TV, că trebuie făcute modificări în ceea ce priveşte politica de ajutoare sociale, anunţând că la începutul sesiunii parlamentare va depune o iniţiativă legislativă prin care să fie acordate ajutoare sociale doar celor care nu pot munci.

Băişanu a spus în cadrul emisiunii că, în prezent, ajutoarele sociale sunt folosite de oameni în putere şi care deşi pot munci stau la crâşmă. Şi a dat un exemplu pe care l-a trăit când a dorit să angajeze câţiva zilieri contra sumei de 200 de lei/zi, şi nu a găsit.

El a spus că, acum, statul român încurajează nemunca şi îl impozitează pe cel care munceşte, dar, în acelaşi timp, a arătat că cei care muncesc riscă să aibă pensii mai mici decât cei care primesc acum ajutoare sociale.

Băişanu a apreciat că dacă se vor reduce ajutoarele sociale şi se vor acorda doar persoanelor care chiar au nevoie – dar în acelaşi timp se vor limita pensiile speciale –, vor exista fonduri pentru achitarea unor pensii decente celor care au muncit în această ţară.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI