Doi conducători auto care nu au ţinut cont că au consumat alcool şi s-au urcat la volanul autoturismelor au fost prinşi de poliţiştii suceveni după ce au provocat accidente rutiere. Unul dintre „eroi” a ajuns în atenţia oamenilor legi luni, în jurul orei 22. Lucrătorii SPR 9 Moara şi ai Postului Comunal Şcheia au fost sesizaţi prin numărul telefonic de urgenţă 112 că un bărbat de 45 ani, din comuna Stroieşti, a condus autoturismul personal pe DJ 209 D, în localitatea de domiciliu, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice şi a fost implicat într-un eveniment rutier. Ajunşi la faţa locului, în apropierea autoturismului, poliţiştii l-au identificat pe şoferul vinovat de producerea incidentului. Bărbatul, în vârstă de 45 de ani, a fost legitimat şi, întrucât avea halenă alcoolică, i s-a solicitat testarea cu aparatul etilotest. Omul nu a fost de acord cu propunerea oamenilor legii aşa că a fost transportat la Poliţia Municipiului Suceava, unde i-a fost solicitat să se supună testării cu aparatul etilotest şi, ulterior, la Spitalul „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, însă a refuzat atât verificarea cu aparatul etilotest, cât şi recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii concentraţiei de alcool în sânge. Pentru hotărârea de care a dat dovadă, bărbatul va fi cercetat penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”.
Cel de-al doilea şofer băut a fost dibuit pe strada Mihai Eminescu, din municipiului Vatra Dornei. Potrivit datelor obţinute de la Biroul de presă din cadrul IPJ Suceava, e vorba despre un bărbat de 60 ani, localnic, care, în timp ce conducea autoturismul, a fost implicat într-o tamponare. El a acceptat să sufle în etilotest, iar rezultatul a fost 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Din fericire, în ambele evenimente rutiere nu au fost înregistrate victime, ci doar pagube materiale.
























Comentarii