> Fata a ajuns la Secţia de Chirurgie Infantilă a Spitalului Judeţean Suceava
Vacanţă petrecută pe patul de spital… De asta are parte o adolescentă din Oradea care luni seară a fost lovită de o maşină în municipiul Rădăuţi. Din cercetările efectuate de poliţişti reiese că accidentul a avut loc în jurul orei 21, după ce un tânăr de 24 ani, din oraşul Vicovu de Sus, în timp ce conducea un autoturism pe strada Putnei, din municipiul Rădăuţi, „nu a acordat prioritate de trecere unei minore de 16 ani, din municipiul Oradea, care s-a angajat în traversarea străzii pe trecerea de pietoni”. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Oamenii legii au întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.


























Comentarii