Chipuri de sfinţi

 În spaţiul generos al Muzeului de Istorie Suceava, a avut loc vernisajul expoziţiei „Chipuri în timp – inocenţă şi înţelepciune”, în organizarea Muzeului Bucovinei şi Asociaţiei Părinţilor pentru Ora de Religie Suceava, în colaborare cu Coaliţia pentru Familie.

Acest eveniment se încadrează în categoria celor menite să aducă în atenţia publică chipuri, nume, destine cu un rol determinant în lupta anticomunistă. Anul 2017 este Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română. Chipurile expuse pe simezele Muzeului sucevean sunt adevărate torţe de ortodoxie, purtătoare de duh şi de lumină creştină.

„Nu există cultură decât înlăuntrul unei viziuni religioase a lumii”, scria în jurnalul său Alexandru Mironescu, om de ştiinţă, gânditor şi membru al Rugului Aprins, grupare de înaltă trăire ortodoxă, spirituală, românească mai cu seamă, din care au făcut parte personalităţi ce aveau să devină, peste ani, cei mai mari rugători ai neamului: Părintele Dumitru Stăniloae, Părintele Sofian Boghiu, Vasile Voiculescu, Părintele Adrian Făgeţeanu, Părintele Arsenie Papacioc, Nichifor Crainic, Petre Ţuţea. Aceşti mărturisitori, dar şi alţii, de aceeaşi trăire creştină, au făcut obiectul expoziţiei „Chipuri în timp – inocenţă şi înţelepciune”, sub semnătura artistului plastic Aida Şuşter, expoziţie completată de o serie de portrete realizate de Alexandra Calistru.

Un fapt deosebit constă în includerea în rândul rugătorilor în Ceruri şi a doi dintre cei care astăzi se află printre noi: Părintele Iulian Prodromitu (duhovnicul românilor de la Muntele Athos, născut în Vorona Botoşanilor) şi Părintele Rafail Noica (fiul filosofului Constantin Noica).

Evenimentul a produs în sufletele celor prezenţi bucurie, dar şi o înălţime a spiritului menită să ridice privitorul spre adevăratul scop al vieţuirii: trăirea prin Iubire, asumarea trecutului într-un prezent tot mai şubred. Într-o Românie monitorizată şi chiar „sancţionată” pentru sfinţii ei, într-o societate modelizată după şabloane europene, devin tot mai rare momentele de recunoaştere şi de asumare a valorilor.

Deşi trecuţi prin ani grei de tortură, înfometare şi teroare psihică, trăsăturile chipurilor nu sunt ale unor oameni suferinzi, chinuiţi, învinşi. Cei prezenţi în sălile Muzeului de Istorie din Suceava au admirat chipuri – sfeşnice strălucinde în întunericul comunist. Vedem, privind atent fiecare portret, frumuseţea însăşi a ortodoxiei.

„Veţi vedea în expoziţie 29 de chipuri de Oameni, de repere ontologice şi identitare pentru români şi pentru ortodoxie în sens mai larg. Aşa după cum Memoria înseamnă identitate, şi Memoria înseamnă şi conştiinţă, ştim că ea este apanajul persoanelor, nu al inşilor. Este al persoanelor care au conştiinţă ontologică, şi nu a inşilor care sunt concentraţi doar pe propăşirea biologică” a spus reprezentantul Coaliţiei pentru Familie, dr. Valeriu Gavrilovici, care a formulat şi invitaţia unor noi expoziţii în spaţiul sucevean, pe măsură ce colecţia de chipuri ale mărturisitorilor se va completa cu alte personalităţi ale Ortodoxiei. „Mulţumim doamnelor pentru talanţii pe care i-au primit de la Dumnezeu şi i-au pus în lucrare, pentru frumuseţile pe care ni le înfăţişează pentru câteva săptămâni nouă, sucevenilor, şi le aşteptăm în continuare cu alte frumuseţi cu care să ne delecteze”, a încheiat dr. Valeriu Gavrilovici.

Prezent la eveniment, pr. Ioan Irimia, de la Biserica Sfânta Înviere Suceava, a oferit audienţei propriile mărturii, în fapt un omagiu adus unui alt preot-martir care a pătimit în puşcăriile comuniste: Manolache Dobrescu.

„Am avut bucuria să întâlnesc în viaţa aceasta pe unii dintre aceşti părinţi duhovniceşti, să cunosc pe unii dintre părinţi duhovniceşti care sunt în tablourile acestea. Vă pomenesc de un chip pe care eu însumi l-am întâlnit când eram copil, la Biserica Învierea Domnului din Suceava, un preot cu ani mulţi în spate, se numea Manolache Dobrescu. Nu ştiam nimic despre trecutul lui, puteam să constatăm că atunci când mergeam la spovedit sau când ne chema să ne dea cireşe, când îi sărutam mâna, o mireasmă din altă lume ne mângâia şi ne impresiona. Noi, copiii, credeam că aşa este firesc, bătrânii să miroase frumos. După moartea lui, după un timp, am aflat cine era Manolache Dobrescu, un preot de mir cu trei copii, din ţinutul Vrancei, soţia din Suceava. A fost arestat, a stat 11 ani în puşcărie, s-a întors fără niciun dinte în gură. Citind despre vieţile sfinţilor mai târziu, mi-am spus: cu siguranţă am cunoscut şi eu un sfânt! Aşa l-am socotit, cu inima mea de copil”, a povestit pr. Ioan Irimia.

O altă mărturie a venit din partea arhim. Vartolomeu Chira, mare eclesiarh al catedralei arhiepiscopale Suceava, care atunci când era student l-a cunoscut pe părintele Dumitru Stăniloae. Părintele Vartolomeu a vorbit despre „acest an comemorativ şi de rezistenţă împotriva comunismului, prin care Biserica a triumfat cu aceşti eroi ai credinţei, părinţii noştri, prin scriitori, prin aceşti laici – Petre Ţuţea, Ioan Alexandru şi mulţi alţii. Poate unii dintre dvs. pe Ioan Alexandru l-aţi şi cunoscut, venea şi predica la Putna, la Sf. Liturghie. El predica şi la studenţi, era un înflăcărat, vorbea cu mult patos”.

Atmosfera creştină a fost completată de un emoţionant program oferit de copiii de la Atelierul Arta Dramatică, al APOR Suceava.

Expoziţia de la Suceava poate fi aşezată între cuvintele lui Nicolae Dabija, din romanul „Tema pentru acasă”. Atunci când elevii unei şcoli din Moldova de dincolo de Prut sunt întrebaţi ce este iubirea, o elevă mărturiseşte: „…dacă ar fi să scoţi din Biblie câteva întâmplări, nişte psalmi, unele file şi chiar pe unii profeţi cu cărţile lor, ea tot Biblie rămâne; dar dacă scoţi din ea Iubirea, aceasta devine o carte oarecare”. Să privim România ca pe o Biblie din care, dacă scoatem aceste „chipuri ale sfinţeniei”, nu rămânem decât un teritoriu, un pământ sterp, uscăciune sufletească. O carte oarecare!

Născută pe 23 septembrie 1967, în Botoşani, Aida Şuşter a urmat cursuri ale Şcolii Populare de Artă. Este instructor de ArtTerapie la secţia de Ergoterapie a Spitalului de Psihiatrie Botoşani.

Alexandra Calistru expune pentru prima dată, însă lucrările au reuşit să atragă atenţia nu doar prin calitatea execuţiei, ci mai ales prin delicateţea chipurilor, inocenţa şi puritatea care transpar din fizionomiile anonime, dar care cuprind o întreagă lume. Este absolventă a Facultăţii de Biologie şi Geologie a Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, dar a studiat şi pictura la Şcoala Populară de Artă Botoşani, cu prof. Victor Hreniuc.

Expoziţia este deschisă publicului până în data de 24 august 2017, la Muzeul de Istorie Suceava, sala de expoziţii temporare, apoi va fi gazduită de Aşezământul Social-cultural al Parohiei Sf. Înviere Suceava. (Florentina Tomiţă)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: