Poliţiştii din Câmpulung Moldovenesc caută proprietarii a două biciclete furate

 Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava a informat, vineri, într-un comunicat de presă, că poliţiştii din Câmpulung Moldovenesc au ridicat în cadrul cercetărilor pe care le fac în dosare penale cu privire la furtul unor biciclete două vehicule care nu au fost revendicate de nimeni până în prezent.

IPJ Suceava a arătat că de la începutul acestei luni au fost sesizate patru cauze de furt de biciclete, în toate poliţiştii întocmind dosare penale pentru săvârşirea infracţiunii de furt.

De asemenea, poliţiştii au documentat şi activitatea infracţională a unui tânăr de 16 ani din comuna Vama, bănuit de săvârşirea unor furturi de biciclete, de la acesta fiind recuperate mai multe asemenea mijloace de transport.

Poliţiştii au arătat că furturile de biciclete au fost favorizate şi de lipsa oricăror elemente de asigurare, iar în niciunul dintre cazuri proprietarii nu au putut prezenta documente din care să rezulte caracteristicile bicicletelor, identificarea acestora fiind, astfel, mult îngreunată.

„Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Câmpulung Moldovenesc au ridicat în cadrul cercetărilor pe care le fac în dosarele penale şi două biciclete care nu au fost revendicate până în prezent de nicio persoană, motiv pentru care anexăm şi fotografii ale acestora pentru ca părţile vătămate să poată contacta poliţia şi să îşi poată recupera prejudiciile” se arată în comunicatul IPJ Suceava.

Pentru reducerea riscului victimal, poliţiştii suceveni recomandă bicicliştilor să aleagă un sistem antifurt cu protecție sporită, întrucât majoritatea bicicletelor sunt furate prin tăierea cu un cleşte a lanţului de prindere. De asemenea, oamenii legii recomandă parcarea bicicletelor într-un loc circulat, excluse fiind scara blocului sau curtea, dar şi păstrarea facturilor, realizarea de fotografii şi notarea seriei cadrului.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI