Cezar's

…Şi un apel la memorie

Amabilitate. Toată noaptea, la uşa mea a bătut o tânără superbă. În cele din urmă, a trebuit s-o las să iasă.

Boxer. O sută de boxeri au fost întrebaţi despre pericolul sportului pe care-l practică. 10% au spus ca boxul este periculos pentru sănătate, mai ales pentru creier. 90% nu au înţeles întrebarea.

Cerşetori. Cu siguranţă că aţi fost măcar o dată excedaţi de insistenţa cerşetorilor. Mai ales că nu putem şti care dintre ei sunt adevăraţi şi care sunt mincinoşi. Următoarea povestioară ne-ar putea ajuta oarecum. Un cerşetor bate la uşă, susţinând că i-a ars casa într-un incendiu. – Dar ai vreun document de la Poliţie, ori Primărie care să ateste că e adevărat? îl întreabă o gospodină. – Din păcate, răspunde cerşetorul…, a ars şi el în incendiu.

Creier. Creierul omului de Neanderthal era mai mare decât al omului contemporan. Încă o dovadă că „mărimea” nu contează, inclusiv în materie de encefal. Ori, dimpotrivă (dacă ne gândim de câte abjecţii, trădări şi crime s-a dovedit capabil omul modern), contează?

Dovadă. Cea mai bună dovadă că există civilizaţii extraterestre inteligente este faptul că nu ne contactează.

Expropriere. Gheorghe Gheorghiu-Dej despre cei care se opuneau exproprierii moşiilor, acţiune declanşată în 1948: „Nu merită aceşti oameni să li se rupă gâtul şi şira spinării pentru că nu vor să renunţe la acţiunile contrarevoluţionare? Merită să fie bătuţi zdravăn. Să n-aveţi milă de ei, fiindcă nici ei n-au milă de regimul nostru!”.

Fundiţă. Nu fi şiret, că te fac fundiţă!

Hope. Dacă mai aveţi ceva de pierdut înseamnă că încă nu e totul pierdut…

Impresar. Impresarul este acea persoană fizică, de factură artistică, care transformă curvele în lebede.

Internet. Vreţi să vă schimbaţi radical viaţa? Nu mai plătiţi abonamentul la internet.

Linişte. Deschide gura doar dacă ceea ce vrei să spui este mai frumos decât liniştea. (Proverb arab)

Luciditate (de beţiv). Din cugetările unui beţiv: „Mai bine să bei bere decât vodcă, deoarece ficatul e unul, pe când rinichii sunt doi”.

Memorie. „Memoria trebuie să fie nu numai un drum spre trecut, ci şi unul spre viitor.” (Ana Blandiana)

Optimism (anticipativ). Indicatorii economici s-au prăbuşit, dar fruntea sus! Istoricii viitorului vor interpreta sigur situaţia de azi ca fiind „vremurile bune de odinioară”.

Probabilităţi. Există o posibilitate la 3.934.300 ca un american să moară din cauza virusului Ebola, dar probabilitatea ca un american să moară căzând din pat este de una la 3.765.

Psihopat. „Unu din patru oameni suferă de o formă oarecare de boală mentală. Verificaţi-vă trei prieteni. Dacă ei sunt bine, problema e la dumneavoastră.” (Rita M. Brown, umoristă americană)

Scriitor. S-ar putea să fii român dacă intri la puşcărie infractor şi ieşi scriitor.

Septembrie. Este luna în care se înregistrează cele mai multe naşteri la nivel planetar. O fi, oare, consecinţa stării de bine din perioada sărbătorilor de iarnă?

Statistica. 1. Unica ştiinţă care permite ca, folosind aceleaşi date, diverşi experţi să ajungă la concluzii diferite. 2. S-a stabilit că 79,48% din totalul statisticilor sunt create pe loc, din birou (mai puţin aceasta!). 3. Există trei feluri de minciuni: minciuni, minciuni gogonate şi statistici. (Benjamin Disraeli)

Şef. Şeful este persoana care vine la timp la serviciu în ziua în care tu întârzii şi întârzie în toate zilele în care tu vii la timp.

Toaletă. Când trebuie să te hotărăşti pentru cine votezi e ca atunci când te duci la toaletă într-un loc public şi cauţi cabina aia care e mai puţin scârboasă.

Vameş. Cum ştie un vameş român că trebuie să apară un traficant de ţigări? Se uită în agendă.

Viceversa. Cine credeţi că a rostit, în anul 1941, următoarele cuvinte şi la cine se referea? „De peste cinci ani, omul acesta cutreieră Europa ca un nebun, căutând mereu ceva de pârjolit. Din nefericire, de fiecare dată găseşte acoliţi care deschid porţile ţării lor în faţa acestui incendiator internaţional.” Bănuiesc că sunteţi convinşi că acest citat aparţine fie lui Churchill, fie lui Roosevelt şi că îl vizează pe Adolf Hitler! Este exact pe dos: cuvintele au fost rostite de Hitler, la adresa lui Churchill. De-ale propagandei.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI