Colegiul Medicilor din România atrage atenţia

Populaţia riscă atunci când informaţiile de pe internet iau locul consultaţiilor medicale

> Campania de interes public „Stop diagnostic pe net! Mergi la cabinet!”, iniţiată de Colegiul Medicilor din România, a fost lansată ieri la nivel naţional

 Campania de interes public „Stop diagnostic pe net! Mergi la cabinet!”, iniţiată de Colegiul Medicilor din România, a fost lansată ieri la nivel naţional şi are ca scop informarea şi conştientizarea populaţiei asupra riscului la care se expune atunci când informaţiile neconvenţionale iau locul consultaţiilor medicale de specialitate.

Secretarul general al Colegiului Medicilor Suceava, medicul de familie Irina Badrajan, a declarat că această campanie de informare şi conştientizare a populaţiei a fost iniţiată şi este organizată de Colegiul Medicilor din România, după ce s-au înregistrat „foarte multe semnalări” ale medicilor din România, care atrag atenţia că „există foarte multe probleme în ceea ce priveşte adresabilitatea la timp, aderenţa la tratament şi la anumite măsuri de prevenţie din partea populaţiei, ca urmare a accesării acestor surse de informare neconvenţionale şi, în special, cele publicate pe internet”.

„Acest «doctor internet» a devenit duşmanul nostru principal, pentru că informaţiile pe care le primesc pacienţii nu sunt întotdeauna de cea mai bună calitate. Nici într-un caz pe internet nu se publică informaţii ştiinţifice bazate pe realităţi din domeniu. Pacienţii trebuie să primească informaţii la nivelul lor de înţelegere, din partea unui medic care le poate explica ce se întâmplă cu ei, ce este cu boala, de ce trebuie să facă un tratament şi ce tratament trebuie să urmeze, căutând să ajungă la acel nivel la care fiecare este pregătit şi să-l facă să înţeleagă logic acele lucruri” a explicat medicul sucevean.

Ea a spus că prin intermediul internetului toată lumea are libertatea să se exprime şi să scrie ce vrea, să interpreteze anumite lucruri, însă pacienţii trebuie să înţeleagă că niciun caz nu seamănă cu altul, iar ceea ce se potriveşte la un caz nu se potriveşte la altul.

Medicul a arătat că unii pacienţi renunţă la tratament şi la consilierea medicală în favoarea unor îndrumări de pe internet, punându-şi astfel viaţa în pericol.

Secretarul general al Colegiului Medicilor Suceava a subliniat că, prin intermediul acestei campanii, Colegiul Medicilor din România „trage un semnal de alarmă privind agravarea unor situaţii medicale şi a efectelor pe termen lung în urma automedicaţiei după sfaturi citite on-line şi recomandă pacienţilor ca atunci când apar simptome ale unor boli să meargă obligatoriu la medic”.

Badrajan a precizat că internetul, care poate fi o sursă bună de informaţii până la un punct, devine „o obstrucţionare a bunelor intenţii şi a profesionalismului medical”.

„De aceea, populaţia trebuie să aibă încredere în medici. E adevărat că suntem subminaţi tot timpul din acest punct de vedere, deoarece suntem discreditaţi până şi de decidenţii din domeniul nostru. Eu nu spun că cine greşeşte nu trebuie să plătească, în orice domeniu, dar, pe de altă parte, lipsa unei legislaţii ferme, a unor consecinţe şi pedepse ca urmare a nerespectării unor precepte de sănătate publică, de siguranţă profesională, ne împiedică să luăm măsurile care trebuie” a spus medicul Irina Badrajan.

Secretarul general al Colegiului Medicilor Suceava a mai spus că, în prezent, în ciuda tuturor informărilor, sunt încă părinţi care refuză să-şi vaccineze copiii, adăugând că actualul proiect al legii vaccinării este „destul de ambiguu” în ceea ce priveşte sancţiunile ce ar urma să fie aplicate părinţilor în cazul în care refuză imunizarea copiilor împotriva unor boli.

Medicul Irina Badrajan a salutat iniţierea campaniei „Stop diagnostic pe net! Mergi la cabinet!”, arătând că şi Colegiul Medicilor Suceava susţine campania pe toată durata derulării acesteia, respectiv luna august.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: