Dolarul şi francul, la minimul ultimilor doi ani şi jumătate

Piaţa valutară era calmă ieri, evoluţie normală pentru luna vacanţelor, astfel că fluctuaţiile raportului euro/leu au fost minime.

Media euro a urcat uşor, de la 4,5577 la 4,5586 lei, într-o şedinţă în care tranzacţiile s-au realizat între 4,555 şi 4,56 lei. Cotaţiile de la ora 14 erau de 4,557 – 4,56 lei.

Mult mai „dramatic” a fost parcursul dolarului şi francului elveţian, care au atins minimul ultimilor doi ani şi jumătate, ca urmare a deprecierii lor faţă de euro.

Cursul dolarului american a coborât de la 3,8569 la 3,8492 lei, medie care se mai înregistra la jumătatea lui ianuarie 2015.

Moneda elveţiană se deprecia pe pieţele internaţionale până la 1,1495 franci/euro. Astfel, media francului a atins un nou minim al ultimelor 31 de luni, ea coborând de la 3,9976 la 3,9674 lei, ceea ce amplifică deprecierea faţă de începutul lui iulie la aproape 20 de bani.

În opinia dealerilor bancari, leul ar trebui să recupereze în următoarele săptămâni o parte din pierderile suferite de la începutul anului, ca urmare a crizei guvernamentale, care a culminat cu auto-moţiunea împotriva dlui Grindeanu, dar şi a politicilor haotice (sociale, economice şi financiare) ale alianţei PSD – ALDE.

Monedele din regiune se apreciau uşor comparativ cu euro. Cea poloneză se tranzacţiona între 4,25 şi 4,258 zloţi, iar cea maghiară între 303,3 şi 303,8 forinţi.

Perechea euro/dolar îşi continua marşul spre pragul de 1,20 dolari, ea tranzacţionându-se ieri între 1,1794 şi 1,1868 dolari, maxim care nu a mai fost atins de la începutul lui 2015.

Aprecierea euro se datorează dificultăţilor politicile cu care se confruntă Administraţia de la Casa Albă, care pun sub semnul întrebării ultima majorare din acest an a dobânzii-cheie a Fed.

În schimb, PIB-ul zonei euro a crescut, în perioada aprilie-iunie, în ritm trimestrial, de la 0,5 la 0,6%, respectiv de la 1,9 la 2,1% în ritm anualizat, conform Eurostat. Aceasta face ca economia zonei să cunoască o creştere consecutivă în ultimele 17 trimestre.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI