Biserica Adormirea Maicii Domnului Iţcanii Vechi, Suceava

  Marele cronicar Grigore Ureche ne aminteşte despre legenda întemeierii localităţii Iţcani, care a fost sortită să se formeze în jurul celui mai vechi locaş de închinare – mănăstirea de maici Iţcanii Vechi.

Legenda prezentată de cronicarul mai sus pomenit ne istoriseşte că Dragoş a pornit din Maramureş peste Carpaţi şi a întemeiat „solum dubiae possesionis”, domnia independentă a Moldovei de mai târziu, a întreprins, însoţit de câţiva prieteni de ai săi, mai multe incursiuni de vânătoare prin ţara ocupată de tătari ca să o cunoască; era în obicei şi la „case mai mari” de a „aprecia” un teritoriu.

Aici, în poiana înconjurată de stejari seculari, până la apa Sucevei, Dragoş întâlneşte pe un anume Iaţcu, care printr-un tălmaciu îi comunică faptul că tătarii s-au retras şi că în Ţara de Sus se vor mai întoarce curând. Iaţcu, preocupat de îngrijirea unor stupi, primeşte, totodată, la porunca lui Dragoş, vestea că îi dă în stăpânire tot pământul de primprejur, dacă vrea să-şi mai aducă prieteni şi să întemeieze aici o localitate trainică, să taie din stejarii existenţi şi să facă o mănăstire cu ajutorul celor care se vor stabili aici, buni meseriaşi. Aşa se va fi înălţat şi prima biserică din lemn de stejar de pe aceste locuri, cu 100 de ani înainte de domnia lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. Dorinţa şi porunca Voievodului se împlini şi astfel lua fiinţă aşezarea numită Iaţcani, Eţcani sau Iţcani, sâmburele oraşului Suceava de mai târziu, ulterior devenit cartier al Sucevei. Sigur, la începutul existenţei sale, biserica va fi fost un paraclis modest, cu câteva chilii pentru maicile nevoitoare, ca şi aşezarea unde vieţuiau un număr mai mic de maici, dar s-a dezvoltat pe parcursul anilor, astfel încât s-a zidit altă biserică, de piatră, şi chilii trainice, ce au durat până la secularizarea ordonată de austrieci în anul 1785.

Cea mai veche mărturie despre primul întemeietor de biserică (fie ea şi de lemn de stejar!) o găsim într-un document din 3 iunie 1374 (6882), în care se pomeneşte de un anume Iaţcu pisarul (funcţionar, mai bine zis, copiator de acte la cancelaria domnească). Biserica este amintită în multe alte documente ale vremii pecetluite pe răbojul anilor, luate mai mult sau mai puţin în seamă de către unii, astăzi, după cum le e vrerea şi patriotismul, mai naţionalist sau mai realist, sau poate interesul turistic şi comercial, probleme administrative, vrând a scoate în evidenţă, poate, alte biserici mai de la centru, decât aceasta de pe râpa apei Sucevei, mai săracă şi uitată.

Astfel, despre biserica lui Iaţcu vorbeşte un document bizantin (însemnare de manuscris turcesc) la 1395 sau în Cronica lui Hurmuzachi, după cum vom preciza mai departe.

Alt document, din 1399, vorbeşte de un Iaţcu logofăt, boier de neam, rudă cu Iaţcu pisarul amintit la 1374.

În 23 februarie 1453, Alexandru II Vodă, cunoscut şi sub numele de Alexăndrel, deoarece în acel an, când a ajuns pe tronul Moldovei, ca fiu al lui Iliaş Vodă şi frate a lui Bogdan al II-lea, cu toţii muşatini veritabili, avea doar 15 ani, emite un hrisov în care afirmă: „Am dat mănăstirii noastre, care este lângă apa Sucevei, a lui Iaţcu, unde este hramul Adormirii Sfintei Născătoarei de Dumnezeu şi unde este stareţă Fevronia, ca să aşeze sat lărgit la hotarul mănăstirii… le dăm slobozenie să-şi are, să samene săcară şi să cosească fân în ţarina târgului Sucevei, ca şi oamenii târgoveţi… sau de vor fi meşteri cojocari, cizmari sau de orice meşteşug… să nu dea, nici dare, nici iliş, nici la morile noastre să nu lucreze, nici la cetate, nici din albine zeciuială să nu dea, nici din vii, nici nimica alta, să nu dea, niciodată, în veci…”.

Apoi un alt Uric, întărit de către Ieremia Vodă Movilă, la 19 septembrie 1597, le dă largi privilegii; Radu Mihnea la rândul său, la 24 august 1616, întăreşte într-un şuret privilegiile anterioare.

În 1632, mănăstirea capătă de la Voievodul Alexandru al VI-lea Iliaş un drept nou de proprietate asupra unui loc de moară pe pârâul Dragomireşti, în Mitocu Dragomirnei, care a constituit mai târziu obiect de dispute îndelungi cu Mănăstirea Dragomirna.

Între anii 1636-1639, în timpul domniei lui Vasile Lupu, călugăriţele Nastasia şi Anghelina duc biserica într-o altă fază de dezvoltare, ce se distinge şi astăzi, după cum afirmă Erast Hostiuc şi N. Stoicescu.

După anexarea Bucovinei de către Imperiul Austriac, Mănăstirea Iţcanii Vechi a fost desfiinţată, ca multe altele din zonă. Sub diferite pretexte – prin dichiul de atunci Miftodie, la Iaşi mitropolit fiind Gavriil Calimachi (1758-1786), mănăstirea devine parohie. Este aşezat un paroh, cum aflăm din raportul ispravnicului Sucevei, Ilie Cârstea Şatrar; şi se desfiinţează în 1786.

Sfântul locaş a fost restaurat între anii 1988-1994, respectându-se reperele originale. Şef de proiect a fost cunoscutul arhitect V. Polizu din Bucureşti, iar lider al arheologilor – neobositul Mircea D. Matei, însă antreprenor profesionist a fost Mihai Bradu.

Au existat voci ale sistemului, înainte de 1989, care au pledat pentru demolarea bisericii. Consolidarea serpentinelor din zonă şi lucrările de consolidare şi drenare a terenului au salvat însă monumentul. Desigur, voinţa lui Dumnezeu a vrut să fie aşa.

În fiecare an, în ziua de 21 noiembrie, vechea breaslă a cizmarilor din Suceava îşi serbează hramul la biserica noastră, făcând diptice de pomenire în cadrul unei inedite procesiuni din care nu lipsesc steagul breslei, o lumânare veche de peste 200 ani şi cartea cu pomelnicul de pomenire a tuturor celor vii şi a celor decedaţi.

Printre monumentele din nordul Moldovei, Biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din Suceava constituie încă o enigmă pentru cei pasionaţi de cercetare, privind ctitorii şi viaţa religioasă de aici, cât şi prin insolitul arhitecturii, cu o accentuată influenţă muntenească: aşa apare, în sumar, un sfânt locaş, cu pridvorul deschis şi sprijinit de colonade, construcţia de zid a bisericii le găseşte aici, sub nume pe călugăriţele – Fevronia stareţa, Anghelina, Nazaria şi Anastasia.

Strădania, devotamentul şi împreuna lucrare a maicilor în rugăciune şi muncă au reuşit să înveşnicească acest loc spre mântuirea credincioşilor şi să transmită totodată, peste timp, aceeaşi râvnă urmaşilor slujitori – consecvenţa necesară în reuşita până la capăt a renaşterii locaşului sfânt, făcându-i să iubească şi să respecte valorile trecutului cu migala lucrului bine făcut spre folosul cel de obşte şi spre o neuitată trecere prin suferinţă şi moarte la viaţa neîmbătrânitoare, în eternitate.

Căci, slujirea preotului la Sfântul Altar, îndeosebi slujirea Sfintei Liturghii, este lucru mare şi înfricoşător chiar pentru puterile cereşti. În timpul Sfintei Liturghii slujite de preot, miile de arhangheli şi zecile de mii de îngeri, heruvimii cei cu ochi mulţi şi serafimii cei cu câte şase aripi – privesc la slujirea preotului – cântând cântarea de biruinţă: „Sfânt, Sfânt, Sfânt e Domnul Savaot”.

Din 1990 încoace, biserica trăieşte momente de înălţare, de refacere şi restaurare, atât în interior, cât şi în afară (…).

Text preluat din lucrarea „Biserica «Adormirea Maicii Domnului» Iţcanii Vechi – monografie”, Editura Flondor, Rădăuţi, 2011, scrisă de PC Pr. Prof. IOAN NISTOROAEA

Print Friendly, PDF & Email

Un comentariu

  1. Veniamin says:

    1. “Cea mai veche mărturie despre primul întemeietor de biserică (fie ea şi de lemn de stejar!) o găsim într-un document din 3 iunie 1374 (6882)” -FALS – cel mai vechi document moldovenesc este emis de Petru Voievod la 1 mai 1384. Documentul din1374 este dovedit ca fals. Vezi:DRH.
    2. “Iaţco din ţarina Sucevei este menţionat în 1453. PUNCT.
    3. Dacă şi-a făcut doctoratul cu Iacobescu, atunci sânt explicabile confuziile autorului.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: