> Un scurtcircuit a transformat în scrum anexele gospodăreşti
Un adevărat pârjol, izbucnit în toiul nopţii de duminică spre luni, a făcut scrum anexele din curtea unei ferme particulare situate pe raza satului Feteşti, comuna Adâncata. Flăcările violente au fost observate în jurul orei 2.40, iar în ajutorul proprietarilor au sărit militarii Detaşamentului de Pompieri Suceava, împreună cu angajaţii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Adâncata, intervenind cu trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă pentru localizarea şi lichidarea incendiului. Potrivit datelor obţinute de la purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava, plt.adj. Alin Găleată, „la sosirea echipajelor, flăcările se manifestau la anexele gospodăreşti, cu pericol de propagare la întreaga gospodărie”. Din fericire, nu s-au înregistrat victime omeneşti, dar focul a pârjolit tot ce a întâlnit în cale. Nu mai puţin de şapte ore a durat lupta pompierilor cu flăcările care au transformat în scrum depozitul de furaje pe o suprafaţă de 25 mp, două adăposturi de animale pe o suprafaţă totală de 75 mp, circa 13 tone de fân şi 20 de anvelope auto, utilaje agricole şi alte bunuri. În incendiu au pierit şi 17 porci, 25 de porumbei, câinele gospodăriei şi mai mulţi iepuri de casă. Cercetările efectuate ulterior au dus la concluzia că tot necazul a fost provocat de un scurtcircuit produs la un conductor electric defect sau neizolat corespunzător.


























Comentarii