Trei persoane au fost rănite, miercuri după-amiază, pe DN 2, între Fălticeni şi Suceava, într-un accident în care au fost implicate trei autovehicule.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Suceava, comisar de poliţie Ionuţ Epureanu, un TIR care circula dinspre Fălticeni spre Suceava a pătruns pe contrasens şi a lovit o furgonetă aparţinând Betty Ice, furgonetă care a fost lovită şi de un autoturism Dacia Logan care circula în spatele acesteia.
El a spus că cei doi ocupanţi din furgonetă şi şoferul tirului au fost răniţi, fiind transportaţi la spital pentru investigaţii de specialitate şi îngrijiri medicale.
De menţionat este că militarii Detaşamentului de Pompieri Suceava, cu două autospeciale cu accesorii pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD, împreună cu două echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Suceava, au intervenit şi au descarcerat cei trei răniţi.
Potrivit ISU Suceava, salvatorii au luat măsurile specifice de siguranţă, concomitent cu operaţiunile de extragere a victimelor, care au fost preluate de paramedicii SMURD şi de personalul medical SAJ pentru acordarea primului ajutor.
Cele trei victime (trei bărbaţi de 34, 38 şi 63 de ani), conştiente, dar cu traumatisme grave, au fost transportate la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean Suceava, pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate. (N.B)

























Comentarii