La Târgul European al Castelelor

Muzeul Bucovinei îşi prezintă oferta turistică

Muzeul Bucovinei este invitat să participe, în perioada 27­-28 mai a.c., la a III-a ediţie a Târgului European al Castelelor.

Evenimentul, unic în România, organizat de Primăria Hunedoara împreună cu Muzeul Castelul Corvinilor, se desfăşoară la Muzeul „Castelul Corvinilor” şi are drept scop promovarea monumentelor istorice de valoare din ţară şi din Europa.

Potrivit unui comunicat al Muzeului Bucovinei, pe parcursul evenimentului, specialişti ai Serviciului Istorie şi ai Biroului Educaţie, Marketing şi Comunicare din cadrul Muzeului Bucovinei vor promova Cetatea de Scaun a Sucevei alături de celelalte obiective ale Muzeului Bucovinei.

„Muzeul Bucovinei îşi va putea face cunoscută oferta turistică şi va putea prezenta principalele elemente de atracţie turistică şi istorică ale obiectivelor reprezentate. Vor fi distribuite publicului participant materiale de promovare şi informare despre atracţiile turistice ale judeţului Suceava” precizează sursa citată.

La ediţia din acest an vor fi reprezentate 29 de obiective istorice de renume, din cinci ţări europene.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI