> Pentru cererile înaintate în urmă cu un an, adică în campania pe 2016, în conturile fermierilor suceveni au intrat deja 55,28 de milioane de euro > „Este o sumă considerabilă, un real ajutor pentru fermierii suceveni în vederea eliminării decalajelor faţă de statele dezvoltate, cât şi între judeţul Suceava şi celelalte judeţe” a precizat Eugen Mogoş, şeful APIA
Judeţul Suceava ocupă prima poziţie în ţară la numărul de cererilor unice de plată aferente campaniei pe anul 2017.
Eugen Mogoş, directorul executiv al Centrului Judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA) a arătat ieri, în şedinţa Colegiului Prefectural, că este cel dintâi an în care campania a fost încheiată la data programată, respectiv pe 15 mai. El a precizat că performanţa se datorează ministrului Agriculturii, Petre Daea, care a manifestat fermitate; personalului APIA, care a lucrat după un program prelungit, chiar şi sâmbăta şi duminica; primarilor înţelegători; sprijinului instituţiilor judeţene subordonate Ministerului Agriculturii, precum DSVSA.
„Au fost depuse 48.363 de cereri, cel mai mare număr aferent unui judeţ la nivel naţional. Suprafaţa solicitată a fost de 200.935 de hectare, cu 1.726 de hectare mai mult faţă de anul trecut, acoperindu-se 95% din cât s-ar fi putut. Dacă nu s-ar fi înregistrat sincope în unele unităţi teritorial-administrative procentajul ar fi fost mai bun” a spus Eugen Mogoş, referindu-se inclusiv la cazul Salcea, unde câţiva mari arendaşi nu au putut obţine de la primărie adeverinţa solicitată de APIA.
În 2016, cererile unice de plată au putut fi depuse, fără penalizări de întârziere, până pe data 10 iunie. După expirarea acestui termen, solicitările au fost admise, însă cu o reducere a dreptului cu 1% pentru fiecare zi lucrătoare întârziată. Conform APIA, anul trecut, în judeţul Suceava au fost adunate 48.970 de cereri. Pentru campania pe 2016, în conturile fermierilor suceveni au intrat circa 55,28 de milioane de euro.
„Este o sumă considerabilă, un real ajutor pentru fermierii suceveni, în vederea eliminării decalajelor faţă de statele dezvoltate, cât şi între judeţul Suceava şi celelalte judeţe” a precizat directorul executiv al Centrului Judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură.

























Comentarii