Preşedintele ANAF, despre protestul spontan al angajaţilor

Voi face demersurile necesare ca nemulţumirile lor să fie auzite

Angajaţii din Finanţe au declanşat ieri dimineaţa un protest spontan la nivel întregii ţări, aceştia fiind nemulţumiţi de proiectul Legii salarizării bugetare, care prevede scăderi salariale de până la 20% din salariul actual în acest sector.

Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Bogdan Nicolae Stan, susţine că va face demersurile necesare, astfel încât nemulţumirile angajaţilor „să fie auzite” şi să se găsească soluţii „în vederea bunei funcţionări a activităţii instituţiei”. „Nemulţumirile sindicatelor sunt legate de Legea salarizării. Am avut deja discuţii cu liderii de sindicat. Le-am ascultat revendicările. Am depus la Guvern propunerile de modificare a legii, în sensul eliminării discrepanţelor şi al menţinerii sporului de 15%. În mod onest şi deschis suntem în dialog permanent cu aceştia. Le solicit şi pe aceasta cale să îşi reia lucrul şi îi asigur că în calitatea mea de preşedinte voi face demersurile necesare pentru ca nemulţumirile lor să fie auzite şi să găsim soluţii în vederea bunei funcţionări a activităţii instituţiei”, a declarat, ieri, Bogdan Nicolae Stan, preşedintele ANAF, într-un comunicat remis AGERPRES.

Liderul Alianţei Naţionale a Sindicatelor Bugetarilor „Sed Lex”, Vasile Marica, susţine că 23.000 de angajaţi din Finanţe au întrerupt lucrul, ieri dimineaţa, la nivelul întregii ţări, nemulţumiţi de nivelul de salarizare din sistem, iar Guvernul „nu poate să ignore 23.000 de oameni în stradă”. „Este vorba despre Legea salarizării care duce la scăderi de salarii. Este simplu şi fără nicio explicaţie în plus. Nu ştiu ce se va întâmpla. Vom discuta probabil cu Ministerul Finanţelor şi după aceea vom avea un răspuns. La ora actuală nu aş putea să spun. De două săptămâni ne chinuim să găsim o soluţie la toate problemele astea, sindicatele nu au putut să le ofere, oamenii pe care îi reprezentăm sunt oameni pregătiţi, oameni cu studii, şi-au făcut calcule şi au văzut că scad salariile şi de aceea au ieşit în stradă”, a declarat, ieri, Vasile Marica, prezent la protestul din fata Ministerului Finanţelor Publice.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI