Actorul american Val Kilmer a confirmat că a suferit de cancer la gât şi că s-a vindecat, după ce anterior a negat cuvintele prietenului său, Michael Douglas, care a suferit şi el de acelaşi diagnostic, informează Variety.
Actorul în vârstă de 57 de ani a produs confuzie în octombrie anul trecut când a negat spusele lui Michael Douglas, prietenul său, că vedeta suferea de cancer la gât, etichetându-l pe actorul în vârstă de 72 de ani drept „prost informat”.
Cu toate acestea, în cadrul unei sesiuni de întrebări pe site-ul Reddit.com, actorul din „Top Gun” a recunoscut că s-a vindecat de cancer şi a spus că Michael – care s-a vindecat de cancer în 2013 – credea că starea sa era mai rea decât a fost, de fapt.
Val a fost întrebat de un fan: „În urmă cu ceva timp, Michael Douglas a pretins că sufereaţi de cancer în fază terminală. Care a fost povestea din spatele acestui lucru?”, iar Kilmer a răspuns: „Probabil că încerca să mă ajute pentru că cei din presă se întrebau unde eram în ultimul timp, şi e adevărat că m-am vindecat de cancer, dar limba mea este încă umflată, deşi în curs de vindecare. Pentru că încă nu sunt cum eram de obicei oamenii cred că încă nu mă simt bine.”
În luna ianuarie 2015, Val, în vârstă de 56 de ani, a fost internat în spital, după ce a suferit o hemoragie la nivelul gâtului, dar a infirmat zvonurile conform cărora ar suferi de cancer.
În emisiunea TV „An Evening with Michael Douglas”, prezentată Jonathan Ross, în Londra, Douglas a spus: „Lucrurile nu au stat aşa cum speram, dar m-am simţit bine. Val a fost un tip minunat, care suferă fix de ceea ce am avut eu, iar lucrurile nu par prea optimiste în privinţa lui. Rugăciunile mele merg către el. Din cauza asta nu aţi auzit prea mult despre Val în ultimul timp.”
După interviu, Val a scris pe Facebook o postare de 424 de cuvinte despre cum fostul său coleg a înţeles lucrurile greşit când au discutat despre un nodul din gâtul său. „Îl iubesc pe Michael Douglas, dar este prost informat. Ultima oară când am vorbit cu el a fost în urmă cu doi ani, când l-am rugat să-mi recomande un specialist pentru a obţine un diagnostic pentru un nodul pe care îl aveam în gât, care nu mi-a permis să îmi continui turneul cu piesa CITIZEN TWAIN. Am fost diagnosticat de o echipă la UCLA şi nu am cancer. Am încă limba umflată şi sunt în curs de recuperare.”




























Comentarii