Pamela Anderson cere Franţei să-i acorde azil lui Julian Assange

Actriţa canadiană Pamela Anderson, care se zvoneşte că ar avea o relaţie cu australianul Julien Assange, a cerut autorităţilor franceze să-i acorde azil fondatorului WikiLeaks, refugiat din 2012 la Ambasada Ecuadorului din Londra, relatează EFE. „Julien a dezvăluit numele unor oameni foarte puternici care nu se vor opri de la nimic pentru a-l discredita. Are nevoie de protecţie, iar Franţa ar fi cel mai potrivit loc. Şi el este un refugiat”, a declarat Pamela Aderson într-un interviu acordat revistei „Le Journal du Dimanche” (JDD).

Actriţa şi fost model Playboy în vârstă de 49 de ani nu a vrut să dea detalii privind tipul relaţiei sale cu Assange, subliniind că este „extraordinară”, dar „prea complicată şi personală pentru a putea fi explicată”. Pamela Anderson l-a cunoscut pe Assange când a vizitat Londra, printr-o prietenă comună, creatoarea de modă Vivienne Westwood, iar de atunci l-a vizitat de mai multe ori la Ambasada ecuadoriană. „Am înţeles că «relaţia» noastră şi curiozitatea ce o înconjoară ar putea aduce în atenţie situaţia sa. Acest lucru este bun, dar aş prefera să nu intru în detalii private. Să spunem că toată lumea merită dragoste”, a precizat fosta vedetă din „Baywatch”.

Actriţa a descris relaţia sa cu Assange drept „provocatoare”, subliniind că se bucură de conversaţiile profunde pe care le au împreună.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI