În urma unei sponsorizări

Facultatea de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor din USV, dotată cu echipamente de calcul de peste 25.000 lei

Echipamente de calcul în valoare de peste 25000 de lei, destinate pregătirii studenţilor, au intrat în dotarea Facultăţii de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava în urma unei acţiuni de sponsorizare realizate de OSF Global Services.

Într-un comunicat de presă al USV se precizează că OSF Global Services şi-a adus contribuţia la îmbunătăţirea programelor de învăţământ printr-o acţiune de sponsorizare cu echipamente de calcul, în valoare de peste 25.000 lei, pentru Facultatea de Inginerie Electrică şi Ştiinţă a Calculatoarelor din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, solidificând astfel relaţia dintre OSF şi universitatea suceveană.

Sursa citată precizează că sediul OSF din Suceava a început din anul 2008 programul de sponsorizare a USV, cu ocazia concursului internaţional „Hard & Soft”, şi de atunci a continuat să sprijine universitatea cu diferite iniţiative, iar în cursul acestui an OSF a livrat echipamente hardware destinate pregătirii studenţilor.

„90% dintre angajaţii noştri de la sediul din Suceava au studiat la Facultatea de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor, de aceea este natural pentru noi să fim foarte aproape de ei” a declarat Alex Guriuc, Mobile Division Director la OSF Commerce, adăugând că „este o situaţie în care ambele echipe câştigă”.

Conform sursei citate, OSF şi USV colaborează şi în privinţa recrutărilor de personal, iar membrii echipei OSF sunt adesea invitaţi să ia cuvântul la evenimente şi conferinţe sau să participe la examenele de licenţă, astfel încât să îşi facă o imagine clară asupra studenţilor performanţi.

„Ceea ce învaţă la universitate este esenţial, dar nu poate acoperi 100% din ceea ce cere piaţa. Datorită faptului că noi suntem aproape de ei, studenţii înţeleg mai bine ceea ce trebuie să facă pentru a avea succes în acest domeniu” a mai declarat Alex Guriuc.

În comunicatul de presă al USV se mai precizează că firma organizează, de asemenea, evenimentul OSF Open Days, o dată sau de două ori pe an, pentru a se întâlni cu studenţii şi a le prezenta noutăţile din cadrul companiei, programele şi ofertele de muncă.

Totodată, OSF şi USV organizează un hackathon anual; în 2016, competiţia a atras 50 de concurenţi, preconizându-se ca în 2017 evenimentul să beneficieze de o participare şi mai numeroasă.

„Universitatea «Ştefan cel Mare» din Suceava este încrezătoare că, în viitorul apropiat, asemenea exemple de susţinere a procesului de formare a viitorilor specialişti, venite din partea mediului de afaceri, se vor multiplica” se arată în comunicatul de presă. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: