Microbiştii de vârsta a doua şi a treia îşi aduc bine aminte cum era pe vremea televizoarelor alb-negru. Fiecare avea în casă o cutie cu ecran cu un selector de canale care făcea ca un pistol cu capse şi atunci când imaginea devenea puricoasă îi aplicau un „acord fin” rusesc, adică nişte palme zdravene la urechi.
Pe atunci, românii noştri aveau ce vedea pe micile ecrane. Echipele de handbal, volei, rugbi, chiar şi fotbal în 1970, se luptau cu succes cu marile forţe ale planetei şi aveau câştig de cauză. Anii au trecut şi am ajuns la televizoarele color cu ecrane cât peretele. Din păcate, acum, când se vede picătura de transpiraţie de pe faţa sportivilor, nu mai aveam ce vedea. În timp ce ţările pe care le învingeam pe vremuri au progresat şi s-au organizat, noi am rămas mult în urmă. Dovadă şi faptul că la ultimele Olimpiade am dat „chix”.
Ce s-a întâmplat? La noi nu s-au mai construit terenuri de sport, nu există o legislaţie unitară care să sprijine sportul, se fac puţine ore de sport în şcoli şi nu mai există interes pentru „mens sana in corpore sano”. Dacă se continuă în acest mod, vom ajunge să trimitem la cel mai mare eveniment sportiv de pe planetă doar un „malac” să ne care steagul.
Marele noroc cu noile televizoare color este faptul că ele sunt înzestrate cu un dispozitiv numit telecomandă şi atunci când te enervezi la vreun meci cu ai noştri, schimbi canalul şi te uiţi la partide adevărate.
Comentarii