Preşedintele Comunităţii Evreieşti Suceava, prof. Sorin Golda, a declarat pentru NewsBucovina că, începând din luna mai, Sinagoga Gah din Suceava va fi deschisă publicului, urmând să fie anunţat programul de vizitare.
El a spus că lucrările de restaurare din interiorul sinagogii au fost finanţate cu fonduri de la Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România, printre acestea numărându-se montarea unei pardoseli noi, montarea de calorifere şi centrale termice, în timp ce pentru lucrările de restaurare exterioară au fost alocate fonduri de Primăria Suceava.
Prof. Sorin Golda a mai spus că pentru programul de vizitare de la Sinagoga Gah din Suceava va fi desemnată o persoană care să prezinte istoricul clădirii şi al comunităţii evreilor din Suceava. El a subliniat că vizitatorii vor putea vedea şi expoziţia foto-documentară din interiorul clădirii, dar şi registrele de pictură ale Sinagogii, unice în România.
Preşedintele Comunităţii Evreieşti Suceava a precizat că aceeaşi ordine a registrelor de pictură mai este întâlnită la Biserica de la Vatican şi la o sinagogă din Germania.
El a menţionat că simbolurile astrale ale picturii din Sinagoga Gah din Suceava, dar şi de la alte biserici din judeţul Suceava, au fost studiate şi tratate de prof. Dimitrie Olenici într-un volum editat şi lansat recent. (N.B.)
























Comentarii