Aproape zi de zi

Din când în când, am văzut caietele în care scrie Mihai Sultana Vicol, chiar mi-a şi citit câte ceva din ele, rânduri fierbinţi, înşirate cu puţine minute înainte. Iată că din astfel de caiete s-a întrupat de curând conţinutul volumului „Iuda face carieră în România (Jurnal de scriitor)”, Opera Magna, Iaşi, 2017 (158 pagini). Cartea cuprinde texte diverse (începând cu versuri, care se vor regăsi, adesea, şi mai departe) concepute din 21 octombrie 2016 şi până (aproape că zi de zi) la 30 decembrie 2016. Găsim aici mai tot ce nu-i străin omului şi scriitorului, de la iubire la (gândită) moarte, reflecţii despre evenimente istorice sau la zi, cugetări personale (chiar aşa numite), amintiri, nu în cele din urmă note de lectură; în doar câteva pagini, răsfoite la întâmplare, m-am întâlnit cu A. Camus, A. Carpentier, G.G. Marquez, P. Ţuţea, E. Cioran, S. Esenin, F. Dostoievski… Undeva, notează gânduri „despre ţara mea”: „Cred în ţara mea, în izbânda ei. Nicio suferinţă nu este mai mare decât atunci când ţara geme sub povara laşităţii politicii, guvernanţilor…”. Altundeva, un autoportret în versuri: „Eu sunt mereu în mijlocul haitei/ Urletul meu poate stârni teama şi mânia/ Frică nu am de moarte, de voi nici atâta…”. Unele poezii sunt dedicate: fiicei Irina, lui Klaus Iohannis (nu, nu-l linguşeşte!), lui Adrian Păunescu, dar mai ales Zenoviei, Zenoviei, Zenoviei… (L.D.C.)