Avertismentul

Deunăzi, poftită (sau poftindu-se?) la un post de televiziune zis „de casă” (dar de ce i-ar fi altele aşa de ostile?), ministreasa Muncii (şi a Lefurilor Majorate) a transmis un avertisment, nu de tot voalat, ce s-ar putea rezuma cam aşa: „noi” mărim lefurile (şi, într-o idee, le echilibrăm), dar „voi”, cei care-i plătiţi direct pe slujbaşii statului, spre o sublimă eficienţă, veţi decide cui le acordaţi… În sensul că cei care nu le merită ar putea fi curând epuraţi din sistem, spre binele acestuia şi, desigur, al sacului bugetar. La o zi după (şi aparent fără nicio legătură cu discursul ministresei), întâlnindu-mă cu un bugetar de-al nostru – adică străin oricărui ministru burduşit de bune şi generale frumoase intenţii, dar pare-se că destul de bun cunoscător al micilor întâmplări locale –, mi-a vorbit, fără să-l întreb, despre „graşi” şi „slabi”, iar apoi, deoarece mă dădeam a fi turc la zisele sale, despre „albi” şi „negri”. Am înţeles curând că el e, totodată, şi slab, şi negru, cândva ajuns (iniţial cu bucurie) într-un sistem adânc înrădăcinat (poate că aşa de adânc, încât nu poate fi pus în relaţie doar cu vremurile noastre) în care unii sunt cooptaţi să muncească (e nevoie de aceştia!), iar alţii să încaseze (au mare nevoie aceştia!). Respectivul deja se temea (în structura sa, epurări s-au anunţat – vinovaţi fiind unii Dragnea şi Grindeanu; precum s-au făcut şi ceva angajări de nepoţi şi mătuşi – pe motiv de necesităţi intrinsece) că în stradă vor fi lepădaţi tocmai negrii cei slăbănogi (la fel ca odinioară, nu importă guvernul, partidul etc., ci boierii & tovarăşii).