Laureaţii Festivalului „Buna Vestire”, ediţia a XXVII-a

Trofeul a fost câştigat de corul „Vox Campus” din Capu Câmpului

Trofeul celei de-a XXVII-a ediţii a Festivalului „Buna Vestire” a fost câştigat de corul „Vox Campus” din Capu Câmpului, dirijat de pr. Ciprian Curcă.

Cu premiul I au fost distinse corul „Vivat” de la Şcoala Gimnazială din Câmpulung Moldovenesc – dirijor prof. Otilia Mahu, corala „Panta Rhei” a Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” Suceava – dirijor prof. Marian Palade, corul „George Enescu” din Dorohoi, jud. Botoşani – dirijor prof. Guşulei Gheorghina, şi corul de copii al Bisericii „Sf. Dumitru” din Câmpulung Moldovenesc – dirijor pr. Liviu Solovan.

Locul II pe podiumul festivalului a fost ocupat de corurile „Divina armonie” al Şcolii Gimnaziale „Dimitrie Gusti” din Fundu Moldovei – dirijor prof. Loredana Blidari, corul Colegiului Naţional „Dragoş Vodă” din Câmpulung Moldovenesc – dirijor prof. Bogdan Ilie Faraon, „Vânătorii lui Ştefan cel Mare” din Vânători, jud. Neamţ – dirijor prof. Cristina Petrariu, corul mixt „Troiţa” din Siret – dirijor Florin Gabriel Varga, corul mixt „Milcovia” al Parohiei „Sf. Gheorghe” din Broşteni, jud. Neamţ – dirijor Daniela Bahnea.

Au obţinut premiul III corurile „Nikolaos” din Sadova – dirijor prof. Iustinian Ioan Mîndrilă, „Străjerii datinilor” Straja – dirijor Ionuţ Cotos, corul Asociaţiei Culturale „Kolomeika” din Siret – dirijor prof. Zirca Ianoş, corul „Dulcea Bucovină” din Gura Humorului – dirijor Roxana Oţet, corul mixt „Sfinţii Voievozi” al Parohiei „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Grăniceşti – dirijor Lăcrămioara Petrovici.

Festivalul-concurs naţional de muzică corală religioasă ortodoxă „Buna Vestire”, ediţia a XXVII-a, s-a desfăşurat duminică, la Fundu Moldovei, având secţiunile coruri de copii; coruri licee cu profil muzical şi teologic; coruri licee cu alt profil; coruri aşezăminte culturale; coruri parohiale.

În cadrul manifestării a fost lansată cartea „Rugul credinţei”, de Constantin Tiron, iar în deschidere a urcat pe scenă corul Parohiei „Pogorârea Sfântului Duh” Botuş, comuna Fundu Moldovei, dirijor prof. Gabriel Coşoreanu. Au susţinut recitaluri corala „Ciprian Porumbescu” Suceava – dirijor pr. prof. Ionuţ-Lucian Tablan, corala „Academica” din Câmpulung – dirijor prof. Emil Forfotă, corala „Sfântul Leontie” Rădăuţi – dirijor Ovidiu Foca.

Festivalul a fost organizat de Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, Consiliul Judeţean Suceava, Centrul Cultural „Bucovina”, Primăria şi Consiliul Local Fundu Moldovei, Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava, Căminul Cultural Botuş şi Societatea de Cultură „Dimitrie Gusti” Fundu Moldovei.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI