> Ei au responsabilităţi mari şi salarii mici
Salariaţii Agenţiei de Protecţie a Mediului Suceava, care au declanşat proteste din cauza nivelului scăzut al salariilor, au anunţat că demersul lor este sprijinit inclusiv de Fundaţia Greenpeace România, care înţelege situaţia ingrată a angajaţilor din autorităţile de mediu.
Potrivit salariaţilor APM Suceava, directorul de campanii Greenpeace România, Ionuţ Apostol, a transmis în sprijinul angajaţilor din autorităţile de mediu o scrisoare ministrului Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, şi ministrului Mediului, Daniel Constantin, în care Fundaţia Greenpeace CEE România îşi exprimă solidaritatea faţă de angajaţii instituţiilor din domeniul protecţiei mediului (agenţii pentru protecţia mediului şi garda de mediu) în acţiunile lor de protest faţă de nivelul scăzut al salariilor din sistem şi schema incompletă de personal.
„Susţinem că instituţiile din domeniul protecţiei mediului şi angajaţii acestora au responsabilităţi mari şi salarii mici, în condiţiile în care actele de reglementare şi de control emise şi derulate pot avea un impact major asupra mediului şi sănătăţii populaţiei. Ne dorim ca angajaţii din domeniul mediului să beneficieze de salarii decente, care să asigure continuitate în aceste instituţii, dezvoltarea profesională a personalului şi integritate în derularea activităţilor” se arată în document.
Astfel, Greenpeace România îi roagă pe cei doi miniştri să nu ignore problemele din sectorul mediului în procesul de definitivare a legii salarizării.
Reamintim că salariaţii Agenţiei pentru Protecţia Mediului Suceava au întrerupt activitatea, săptămâna trecută, timp de două ore, în semn de nemulţumire faţă de adâncirea inechităţilor salariale din sistemul public şi de nivelul de salarizare menţinut la cel stabilit în luna decembrie 2009.
De menţionat că la APM Suceava lucrează 41 de salariaţi. (N.B.)


























Comentarii