Fac curăţenie, din aia generală, de primăvară. Vine şi Paştele, e adevărat, vreau să-mi afle casa primenită. Şi, dacă mă uit eu în jur, observ că aşa face toată lumea, n-oi rămâne eu mai prejos.
Scot praful din toate ungherele sufletului, să las loc pentru alte gânduri şi amintiri care-şi caută deja loc acolo. Treabă grea, anevoioasă, dar îs vrednică, nu mă-mpiedic eu de nişte rămăşite. Mă avânt şi curăţ tot, strâng din dinţi şi nu mă las.
Adun toate proiectele uitate în adâncuri de sertare şi le fac vânt afară. N-am eu, de fapt, multe sertare şi, ca urmare, nici multe proiecte. Asta pentru că îs fată precaută, nu mă mai avânt decât pe teren sigur şi nici nu-mi mai face cu ochiul orice poleială. Dar parcă tot mai am câte ceva de pus în ele.
Scutur covorul să iasă din el urmele tuturor paşilor care, cu voia mea, au pătruns înăuntru. În genunchi stau, că aşa se curăţă cu adevărat un covor. Nu mă plâng, aşa-mi trebuie dacă a intrat cine a vrut şi şi-a şters picioarele de el.
Primenesc aşternuturile pe care-mi dorm visele. Pun unele noi, proaspete, cu balsam primăvăratic, să-mi intre în gânduri, până-n adâncul lor.
Ud gândurile bune răspândite prin ghivece, pe la ferestre, să crească frumoase şi să mă bucure, cum numai un gând bun ştie s-o facă.
Umplu cu speranţe toate colţurile, toate-toate, să nu fie niciun colţ gol şi trist. Îs bune şi alea deşarte, în lipsa celorlalte.
M-apuc, dar te rog eu frumos, Preabunule, aruncă o privire binevoitoare spre nervul meu sciatic, nimic n-apuc a face când umblu îndoită de spate.
Sărut dreapta, mulţumesc, din sufletul meu prăfuit, ce abia aşteaptă, răbdător, să se primenească.
Comentarii