Mircea Catargiu: „Nu pot scrie decât ceea ce simt”
Semnalăm o nouă carte: „Sutaş de cuvinte şi… culori” (Proză scurtă şi alte abordări”) scoasă la Editura SMArt din Gura Humorului, 2016, al cărei autor, Mircea Catargiu, este mereu ispitit de două frumoase, după cum se deduce chiar din titlu: literatura şi arta plastică. În domeniul artelor plastice, fiind absolvent al Liceului de Artă „Octav Băncilă” din Iaşi, realizează coperte de carte, lucrări de grafică prin diferite reviste de cultură, precum şi câteva expoziţii personale. În domeniul literar publică poezie şi proză scurtă la diverse reviste de cultură din ţară. În 2002 îşi lansează volumul de versuri „Magdaliene” (debut în volum).
În lucrarea pe care o supunem atenţiei cititorilor, Mircea Catargiu cultivă genul epistolar şi, deşi îşi subintitulează cartea „proză scurtă şi alte abordări”, eşti înclinat s-o consideri un roman epistolar, o confesiune, în care autorul mărturiseşte: „Sunt preocupat de problema existenţei, m-am îndrăgostit de artă şi de frumos, caut esenţa zborului şi a luminii”, apoi revine cu picioarele pe pământ: „Deci sunt un filfizon bicisnic”.
Constată că: „Lucrurile lipsite de importanţă au o mare însemnătate. De aceea zic vouă: Cea mai dulce celebritate este celebritatea în anonimat”. Sau „Toţi suntem atât de sinceri încât nimeni nu ne bagă în seamă. Tocmai de aceea voi creşte în anonimat ca să-mi pot desăvârşi clişeul. Şi ceea ce mă încântă cel mai mult este faptul că nu sunt poet ci doar ficţiune”.
Pentru autor, scrisul este o formă de defulare, iar în scrisorile sale, adresate unuia şi aceluiaşi statornic prieten cu preocupări comune, abordează şi relatează tot felul de întâmplări zilnice, încercând să scoată din fiecare câte o semnificaţie. Autoobservaţia şi autoanaliza făcute în epoci diferite ne dezvăluie nelinişti şi stări sufleteşti, am putea spune o anumită angoasă existenţială. Întâlnim fragmente de proză scurtă cu frumoase descrieri din natură, citate şi consideraţii din autorii pe care i-a lecturat, oameni şi caractere cu graiul lor dulce din Bucovina pe care i-a întâlnit, amintiri din copilărie, cu tovarăşi de joacă din toate naţionalităţile, fără nicio urmă de diferenţă între ei, exprimarea dragostei pentru întreaga Bucovină şi burgul natal, în care s-a întors după ce a trecut prin încercările vieţii.
Încearcă să conceptualizeze o viziune proprie privind următoarele categorii: 1. Arte plastice; 2. Literatură, cu ramurile: poezie şi proză scurtă; 3. Psihologie socială, cu ramura psihanaliză; 4. Ordinea de drept într-un stat democratic, cu instituţia poliţiei, al cărei slujitor a fost.
Însemnările sunt notate aşa cum îi vin la îndemână: în urma unei excursii, vizite la un muzeu, bibliotecă ori anticariat, o lansare de carte, conferinţe ori cursuri urmate, şedinţe de cenaclu ş.a. Autorul mărturiseşte: „Nu pot scrie decât ceea ce simt. Dacă cineva mi-ar impune o temă anume, n-aş fi în stare de mare lucru. Îmi place să gândesc liber. E tot un fel de politică”.
Cartea are cinci părţi, primele trei cuprinzând fragmentele amintite mai sus, partea a patra cuprinde câteva texte apărute în diferite publicaţii şi câteva păreri despre cărţile citite şi despre autorii lor.
Partea a cincea conţine un grupaj de poezii, care încearcă să scoată la iveală esenţa unor idei în cât mai puţine cuvinte. Exemplu: „puţinul silabelor/ din despicătura clipei/ aleargă spre absolut”.
Fiecare parte are mai multe capitole şi fiecare capitol conţine câte un motto sugestiv, de obicei din înţelepciunea populară.
În concluzie, putem spune că volumul este un demers îndrăzneţ prin care autorul îşi etalează o parte din sufletul său la îndemâna cititorului şi, de ce nu, spre ieşirea din anonimat şi din ipostaza de scriitor de „ficţiune” în cea de scriitor real.
GHEORGHE SOLCAN
Comentarii