Pe DN 17

Nouă permise de conducere săltate de poliţişti

Aşa cum ne-au obişnuit în ultima perioadă, lucrătorii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, sprijiniţi de formaţiunile de profil din cadrul poliţiilor municipale şi orăşeneşti, au organizat şi desfăşurat o nouă acţiune de control. Pentru ziua de miercuri, oamenii legii au ales o singură arteră rutieră ce traversează judeţul, DN 17, aşadar una dintre cele mai circulate. „Echipele de control au acţionat pe ruta Suceava – Poiana Stampei, pe linia combaterii excesului de viteză, una dintre principalele cauze generatoare de accidente rutiere” se arată într-un comunicat al IPJ Suceava. În cadrul acţiunii, poliţiştii au aplicat 109 sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproape 59.000 lei, iar nouă şoferi au devenit pietoni după ce permisele de conducere le-au fost reţinute de poliţişti; opt pentru viteză, unu pentru depăşire neregulamentară. Deţinătorul recordului negativ de viteză este un tânăr de 28 de ani, din comuna Coşna. Acesta a fost înregistrat de aparatul radar, în timp ce conducea autoturismul în localitatea Dealu Floreni, cu viteza de 120 km/h, limita fiind de 50 km/h.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI