Vasile Bîcu, un nume de referinţă pentru patrioţii români, în general, şi pentru cei din Bucovina istorică, în special.
„Ancorat ca jurnalist şi lider al românităţii din mult încercata noastră Bucovină, în cotidianul cel mai solicitant, în care ştie să rămână solidar cu destinul neamului, Vasile Bîcu îşi păstrează aripile întinse către absolutul poeziei, susţinând prin aceasta idealuri existenţiale în care ne recunoaştem şi care dau valoare Universului său liric” afirmă, pe bună dreptate şi, ce este mai important, în deplină cunoştinţă de cauză, Ioan Răducea în „Cuvântul înainte” care deschide cartea de poezie a lui Vasile Bîcu, la care vom face referire.
Numai rudele şi prietenii foarte apropiaţi, bănuim noi, au ştiut că Vasile Bîcu, pe lângă verbul său ascuţit, pătimaş uneori, rezultat din articolele sale publicate în presa vremii, mai ales în „Gazeta de Herţa”, al cărei conducător este de aproape un sfert de veac, scrie şi poezie. Şi iată că acum, la început de primăvară, ne pune pe masă un volum de poezie, completat şi cu epigrame, care sunt adresate prietenilor şi cunoscuţilor. Studiind aceste epigrame nu cred că se supără niciunl din cei vizaţi…
Recenta lui carte este una de poezie, deşi ne-am fi aşteptat să fie una în care să facă o selecţie din articolele publicate în presă de-a lungul vremii. Dar, iată, Vasile ne surprinde plăcut, cu această carte de poezie, completată, în mod fericit, de câteva epigrame.
Volumul este structurat pe trei capitole: „Caiet ostăşesc”; „Motiv de toamnă” (care dă şi titlul volumului); „Epigrame”. După Ion Răducea, care-a scris cuvântul înainte, Grigore Grigan semnează o postfaţă cu titlul „Un izvor de poezie românească la Cernăuţi”, iar Nicolae Şapcă, vicepreşedinte al Societăţii „Mihai Eminescu”, publică o emoţionantă notă biografică, făcând un excurs prin viaţa distinsului om de cultură.
Demn de menţionat este că o parte din poeziile sale, tocmai datorită muzicalităţii de excepţie a versurilor, a fost transpusă de compozitorii Dumitru Ignat şi Ilie Crâşmaru pe portativ, rezultând cântece foarte frumoase.
După mărturisirea autorului, între coperţile acestui volum sunt selectate poezii pe care le-a scris în ultimele trei decenii, chiar şi primele sale încercări poetice din perioada adolescenţei şi tinereţii sale. Multe din poeziile volumului au fost publicate în diverse reviste, ziare sau şi-au găsit locul şi în culegeri colective.
Din titlul primului capitol observăm că multe din poezii au fost compuse între anii 1986 şi 1987, în perioada satisfacerii stagiului militar obligatoriu. Autorul începe cu poezia „Clipa despărţirii”, când pleacă la armată, „În gară”, continuând cu poezii scrise în armată. Gândul i-a rămas la iubita sa, pe care-o roagă să-l aştepte: „Să mă aştepţi şi o să vin,/ Să fiu în drumuri cât de grele,/ Căci tu-mi eşti unicul alin,/ Al meu noroc, a mea durere. („Să mă aştepţi…”). În altă poezie îşi îndeamnă iubita să nu dispere, să aibă nădejde în vremurile care vin: „Să nu te întristezi de toamnă,/ Am aşteptat-o amândoi,/ Ascult-o, scumpo, cum ne cheamă:/ Să fim în doi, să fim în doi…” („De toamnă”). Cu gândul la iubită, i se pare serviciul mai uşor, iar iubita pare cea mai mare bogăţie: „Sunt bogat! I-aş spune cu mândrie/ Ei şi ce că mă trădează banii?/ Doar iubita-mi este bogăţie/ Fă, te rog, să nu mi-o fure anii” („Despre bogăţie”).
Capitolul al doilea se deschide cu „Satul meu”, poezie dedicată satului natal, Oprişeni, cu ocazia jubileului de 585 de ani: „Va veni clipa când şi eu m-oi duce,/ Cum pe dealuri apune o simplă rază de soare,/ Dar sufletul meu va fi liniştit la răscruce…/ Din glia străbună o altă mlădiţă răsare”. Şi poeziile din acest capitol sunt interesante, emoţionante chiar. M-aş opri la cea închinată învăţătorilor săi: „Din farmecul toamnei aduc un buchet/ Splendid ca şi roua sub raza de soare/ Şi mâna mea scrie timid în caiet:/ Vă mulţumesc pentru atâta răbdare!”.
Oraşului Cernăuţi, la împlinirea a 600 de ani de la prima atestare, îi închină poezia cu acelaşi nume: „Cupole aurii/ Se apropie de nori/ Şi străzile se scaldă în garoafe,/ Pe frunzele de tei/ Cu stropi tremurători/ Poeţii lasă-n taină autografe”. Pusă pe note muzicale, a rezultat un imn închinat oraşului.
Lui Mihai Eminescu îi dedică poezia „Revenirea poetului”, scrisă cu ocazia inaugurării monumentului din Cernăuţi, şi „Poetul şi Bucovina”. Din cea de-a doua reproduc: „În drumul Său spre veşnica Lumină,/ Poetul, rătăcit prin Constelaţii,/ Revine-acasă-n dulcea Bucovină,/ Purtat de-un dor nestăpânit prin spaţii”.
Poezia „Bucovinei” relevă marea dragoste a poetului pentru acest sfânt meleag românesc: „Sunt departe de tine, dar nu te-am uitat,/ Munţi, păduri şi izvoare se află cu mine/ Şi mă chinuie dorul nestins, ne-ncetat”.
De-o sensibilitate rară sunt şi versurile închinate Danielei, iubita sa fiică; citindu-le printre rânduri, am constatat că sunt adresate şi lui Daniel, mezinul: „Eu cărunt, tu floarea mea din glastră,/ Rază de lumină la fereastră,/ Azi te văd pornind pe-al vieţii drum,/ Paşii tăi mă sprijină acum”.
În capitolul al treilea sunt epigrame „pentru şi despre prieteni”. Am selectat o „Confruntare” între scriitorul Dumitru Covalciuc şi bloggerul Nicolae Haucă: „Cum pun mâna pe pahar,/ Parcă intru în radar. /În Italia se ştie/ De la Haucă la soţie”. Lui Valentin Popa din Rădăuţi îi închină catrenul: „Ştie toată Europa/ Vinul bun îl are popa/ Vreau să precizez puţin/ Doar la Popa Valentin”. Şi o „Propunere de soluţie pentru redeschiderea Vămii Racovăţ: „De aici – la Racovăţ/ Cât ai arunca un băţ./ Nu-i de vină Racovăţul,/ Poate e salvarea… băţul?!”
Chiar cine-l cunoaşte pe Vasile Bîcu (care este un adevărat urs de munte) se miră tare după ce-i citeşte poeziile. Iată că un asemenea om s-a dovedit de-o sensibilitate rară în versurile sale. Citind această carte, veţi face cunoştinţă (cei care încă n-aţi avut norocul să-l cunoaşteţi) cu un om foarte talentat, sensibil, cu preocupări multiple; printre care şi cu un jurnalist talentat, un conducător de publicaţie de excepţie, de peste un sfert de secol, precum şi cu un militant fervent pentru cultura, limba, istoria şi sfintele noastre tradiţii româneşti, în general, şi bucovinene, în special.
Prof. GH. DOLINSKI
Comentarii