Mi se părea a fi o persoană care nu ştie să zâmbească. Sau nu vrea, pentru că se simte confortabil în negura ei. Mă încruntam involuntar când o vedeam, rar mi-a fost dat să-i văd faţa senină, aşa părea a fi starea ei naturală, întunecată.
Apoi am urât-o, ani la rândul. Recunosc, ruşinată, că am urât-o din adâncul sufletului. Şi că am fost încântată când mi-au spus şi alţii lucruri despre ea care îmi alimentau otrava din suflet. Apoi mi-a rămas, odată cu trecerea anilor, doar dispreţul.
Întâi am antipatizat-o pentru că părea că mă pândeşte când treceam cu căţelul meu, Max, prin apropiere. Ţipa, de la depărtare, ca nu cumva Max să ude tufişurile din parcul apropiat şi mă privea ameninţător de după gard. Oraşul era plin de câini fără stăpân care-şi făceau nevoile care pe unde apucau şi ea avea o grijă, ca nu cumva să se uşureze vreun patruped de rasă prin apropierea casei sale. Îmi era greu să ocolesc zona unde domicilia pentru că locuim în acelaşi cartier, dar aveam grijă ca nu cumva căţelul să lase urme solide. Să ude tufişurile nu puteam să prevăd că va avea impulsul s-o facă taman în apropierea casei sale.
Într-o zi, la plimbarea de amiază, cockerul meu – ce umbla des fără lesă, ca un câine cuminte ce era –, a rămas în urmă, în timp ce eu am depăşit casa ei. L-am auzit şcheunând şi m-am întors din drum să văd ce s-a întâmplat. Căţelul venea şchiopătând, iar vigilenta, furioasă că iarăşi ridicase piciorul (doar atât, vă rog să reţineţi), venea şi ea spre mine, să mă certe. Îl pedepsise pe cel pe care-l alintam „puiul meu” trăgându-i un picior în burtă.
Prima pornire a fost s-o pocnesc, pentru că părea că limbajul acesta, violent, îi este cunoscut şi, în consecinţă, îl pricepe. Apoi raţionalul a învins şi i-am spus doar, de la obraz, că atunci când un copil greşeşte, dacă greşeşte, vorbeşti cu părinţii lui, nu îl baţi. Şi m-am felicitat pentru că m-am abţinut, dar am urât-o şi mai tare că m-a adus în situaţia de a o urî.
Dacă aş fi ştiut ceea ce am aflat nu peste multă vreme, şi anume că abdomenul puiului meu era plin de metastaze, aş fi ciufulit-o şi mi-aş fi asumat gestul nejudecat. Cu vizite la tribunal, incluse.
Astăzi mi-a apărut în cale, stătea de vorbă cu o doamnă şi, dintr-odată, a izbucnit în râs.
Şi am iertat-o.
Comentarii