Ion Lungu a spus că participă la învestirea noului prefect Mirela Adomnicăi din respect pentru Instituţia Prefectului, că e prezent la ceremonie din respect pentru fostul prefect, Constantin Harasim, dar şi din respect pentru noul prefect.
„Este al optulea prefect cu care lucrez de când sunt primar al municipiului Suceava şi cu toţi am avut o colaborare extrem de bună. Sunt convins că şi cu actualul prefect, doamna Adomnicăi, voi avea o colaborare bună. Am avut şi pe perioada cât dumneaei a fost şef de instituţie publică şi nu cred că vom avea niciun impediment să avem o colaborare bună”.
El a asigurat-o pe Mirela Adomnicăi de tot sprijinul său din punct de vedere instituţional.
Mirela Adomnicăi a fost învestită, sâmbătă, prefect al judeţului Suceava, fiind prima femeie prefect a judeţului.

























Comentarii