La Shopping City Suceava, va avea loc sâmbătă, 11 martie a.c., de la ora 17, cea de-a VI-a ediţie a Concursului judeţean „Miss & Mister Bucovina”, competiţie înscrisă în calendarul campaniei „Vestitorii primăverii”.
Potrivit organizatorilor, în concurs vor intra 16 perechi de tineri care au obţinut titlurile de Miss şi Mister Boboc la nivelul fiecărui liceu din judeţ.
Şi-au confirmat participarea perechile finaliste de la următoarele unităţi şcolare: Liceul Tehnologic „Iorgu Vîrnav Liteanu” Liteni, Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului, Colegiul Tehnic „Petru Muşat” Suceava, Liceul Teoretic „Ion Luca” Vatra Dornei, Colegiul Naţional „Petru Rareş” Suceava, Colegiul Naţional „Nicu Gane” Fălticeni, Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava, Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” Suceava, Liceul Tehnologic „Oltea Doamna” Dolhasca, Colegiul Naţional „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuţi, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Suceava, Colegiul Tehnic Rădăuţi, Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava, Colegiul de Informatică „Spiru Haret” Suceava, Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava, Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” Suceava.
Concurenţii vor parcurge cinci probe alese de organizatori.
Invitatul special al evenimentului va fi Ioana Bianca Anuţa, cunoscută sub numele de JO, de la Cat Music, care va susţine şi un concert.
Concursul este organizat de Asociaţia de ajutorare a copiilor şi tinerilor dotaţi, talentaţi şi din sistemul de protecţie a copilului aflat în dificultate „Euroactiv” Suceava, Asociaţia „Alecs Group” Suceava, Societatea pentru Egalitate de Gen (SEG) Suceava, Shopping City Suceava, în parteneriat cu Palatul Copiilor Suceava, Casa de Cultură a Studenţilor Suceava, Direcţia pentru Sport şi Tineret a judeţului, Bucovina Dance Studio şi Primăria Liteni, cu sprijinul a numeroşi sponsori
Campania „Vestitorii primăverii” va continua în perioada 2931 martie a.c. cu organizarea acţiunii „Prietenii naturii”, constând în plantarea de puieţi de către voluntarii asociaţiilor implicate, puieţi puşi la dispoziţie de Ocolul Silvic Bisericesc Ilişeşti. Campania se va finaliza în cursul lunii aprilie a.c. cu organizarea acţiunii „Bucuria de a dărui”, constând în donarea de alimente şi bunuri de folosinţă îndelungată unor familii aflate în dificultate din localităţile Liteni, Mihoveni (Şcheia) şi Pătrăuţi.

























Comentarii