Motto: „Cel mai frumos, mai dulce nume/ E mama…/ Sub soare nu-i niciun cuvânt/
Atât de drag şi-atât de sfânt,/ Ca mama…”
La începutul primăverii sărbătorim Ziua Femeii, adică a dragostei, a cavalerismului şi a datoriei. Sub soarele capricios al lui martie, toţi bărbaţii sărbătoresc soţiile, fiicele, colegele de serviciu, toţi adolescenţii se maturizează brusc, întinzând braţe ocrotitoare mamelor, surorilor, colegelor de şcoală, omagiind totodată străduinţă educatoarelor lor.
Au trecut treizeci de ani de când mama a părăsit planeta Pământ. Nu te-am uitat şi nu te voi uita niciodată. Cum poţi să-ţi uiţi mama care te-a purtat în trupul ei, ţi-a îndrumat paşii şovăielnici prin lumea pământească?… O bună parte din cele învăţate inconştient în prima copilărie sunt roadele gândirii şi educaţiei materne.
Mama era plăpândă, dar plină de energie. Fragilitatea interioară i-a folosit în viaţă şi în familie. Mama era senină la suflet şi blândă la trup. Această sensibilitate înnăscută, pe care în copilăria ei i-au imprimat-o bunicii, ne inspira pe noi, urmaşii, în dorinţa de a o ocroti cât a fost în viaţă şi de a o omagia când nu mai este. Noi, copiii, o numeam „mimoza senzitiva”. Era o fire duioasă.
Nu pot să uit sfaturile ei. Acela că nu poţi fi un om adevărat dacă nu faci bine în fiecare clipă a existenţei tale.
Mama a fost un model de conduită civică, nu s-a certat niciodată cu nimeni. Era caldă şi ocrotitoare. Mulţumesc bunului Dumnezeu în care mama m-a învăţat să cred. Chipul ei… putea să nu scoată o vorbă, pentru că noi, fraţii, am înţeles-o şi am ascultat-o. Dotată cu inteligenţă şi imaginaţie, ea ştia din instinct care sunt nuanţele divinei plăceri a vieţii, iubind libertatea, gloria. Avea un respect deosebit faţă de mama ei, adică bunica, care era virtutea întruchipată. Exemplul mamei şi al bunicii au lăsat în sufletul meu o amprentă de neşters. Îmi amintesc când îmi spunea: „Cuvintele sunt inutile, numai faptele contează…Tu să fii cuminte, ascultătoare şi harnică. Podoabele sufleteşti nu se ofilesc niciodată”. Mama, fiinţă sensibilă şi îndurătoare, făcea parte din familia sufletelor alese. Ea mi-a adus dragostea…
De când mă ţin minte, dragostea mi-a părut măreţia şi gingăşia în persoana mamei mele, aşa că pot spune că m-am născut din dragoste şi am fost însoţită de dragoste de-a lungul întregii mele vieţi. Am suferit de fiecare dată când am simţit că dragostea lipseşte. A nu fi iubit înseamnă să nu exişti. Suferim când cei din jurul nostru nu ştiu să ne iubească. Suferim pentru că iubirea, aşa cum ne-am închipuit-o noi, nu există. Dar iubirea există! Există pentru că Dumnezeu a adus-o în lume. Iubirea salvează totul, vindecă rănile, umple golul. Să ne iubim şi să ne respectăm reciproc! Admiră, comunică, mângâie şi vei observa că zeul iubirii este cu tine. Iubind, primeşti; primind, dăruieşti.
Mama a fost o femeie de 24 de karate. Mi-aduc aminte cum îmi spunea: „Ţine minte şi ia aminte, nu trăieşti de două ori”. Să fim buni, aşadar. Dacă suntem răi ne îmbolnăvim, răul începe din suflet, se duce în creier şi apoi face ravagii în corp. Cea mai mare sărăcie a noastră nu este sărăcia din jurul multora, ci aceea din sufletul nostru. Da, mamă, vorbele tale sunt ca nişte picături de nectar. M-ai învăţat că trei surori are viaţa: raţiunea, fericirea şi speranţa… Vocea mamei era oglinda sufletului sau. Vocea poate de multe ori cuceri. O vorbă dulce, sensibilă sensibilizează aproapele; nu întâmplător proverbul ne învaţă că „vorba dulce, mult aduce”. Mama vorbea mult, dar ştia să şi asculte. Nu exista durere în lumea asta pe care ea să nu o fi înţeles. Îmi spunea: „Bine-ai venit la mine să-ţi descarci sufletul, vino oricând, cu orice necaz; la mine găseşti înţelegere şi milă”; şi mă mângâia cu amândouă mâinile pe obraz.
Mângâierea este modul cel mai scump de comunicare. Mama, cu sufletul ei de mătase, nu putea vedea niciodată lacrimi.
Dacă există o calitate supremă care ar caracteriza-o pe mama, mama cea bună şi cinstită, era dorinţa de a-şi sacrifica viaţa şi demnitatea personală pentru binele altora. „Vă dau sufletul din mine, numai să vă fie vouă bine; fă fapte bune în viaţă, să laşi ceva frumos urmaşilor”. Niciun sacrificiu nu-i prea mare dacă reuşeşti să ştergi o lacrimă de pe obrazul unui prieten.
Sfaturile tale, mamă, sunt o floare nestinsă ce mi-a luminat drumul vieţii.
Avea un temperament de o curăţenie sufleteasca rară, cu mult bun-simţ, care-i îngăduia să iasă la suprafaţă după fiecare naufragiu. Mama avea o nobleţe înnăscută. Mama făcea parte din categoria oamenilor pe care-i vezi o singură dată şi nu-i poţi uita niciodată, care prin privirea şi cuvintele lor te fac mai bun, te fac om cu adevărat.
Mama avea o memorie extraordinară, povestea cu lux de amănunte ceea ce pentru noi părea lipsit de importanţă, dar ce spunea rămânea întotdeauna în povestea vieţii noastre. Mama dădea sens tuturor întâlnirilor noastre.
Dragostea pentru mama e mai puternică decât moartea. Nu te voi uita niciodată! Te sărut, făptură iubită!
Silvia CORMOŞ,
Gura Humorului
Comentarii