Carte, cinste cui te-a scris

Zăcăminte de spiritualitate

Directorul Institutului „Bucovina” de la Rădăuţi al Academiei Române, profesorul Marian Olaru, ne-a adus, într-o recentă vizită în redacţie, ultimele numere ale Analelor Bucovinei (Anul XXIII, numerele 1-46 şi 2-47, 2016). Cele două volume, care împreună însumează 700 de pagini, adună o importantă sumă de nume, din cele mai diverse domenii, care scriu despre Bucovina. Sunt specialişti din Germania, Ucraina, Republica Moldova, din Bucovina, dar şi din alte zone şi centre ale ţării legate de acest spaţiu, care scriu despre viaţa politică, culturală, literară şi artistică a provinciei, despre istoria, demografia, toponimia, onomastica, stilistica acesteia, despre folclor, etnografie, arhitectură, ştiinţele naturii. De asemenea, revista găzduieşte opinii, documentare, prezentare de cărţi, reviste, cronici, evocări etc.

Revista se adresează acelui public interesat de zăcămintele de spiritualitate ce pot fi izvodite de acest pământ. Un exemplu: profesorul Marian Olaru semnează articolul „Bucovina în primul război mondial” (II), în care, între alte izvoare, se bizuie şi pe Cronica de la Frătăuţii Noi a părintelui Constantin Ursache, cea pe care noi înşine o prezentăm zilnic, în scurte, dar extrem de revelatoare şi uneori dramatice secvenţe, în paginile ziarului… (D.T.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI