„Nu-mi doresc decât să aud că lectura a fost plăcută şi pe înţelesul tuturor”
Scriitorul Gheorghe Nechita, cunoscut sub pseudonimul literar Geo Nichita, a încetat din viaţă vineri, 24 februarie, la vârsta de 89 de ani. Geo Nichita a fost unul dintre cei mai cunoscuţi profesori de istorie din Fălticeni, remarcându-se prin numeroase cărţi publicate, atât de proză, cât şi de versuri. S-a numărat printre membrii fondatori şi a avut un rol activ în cadrul Comitetului de iniţiativă pentru înfiinţarea fostului judeţ Baia. În prelungirea activităţii literare şi a celei de la catedră, s-a consacrat şi cercetării istoriei locale, publicând în 1997 „Însemnări fălticenene”, o carte-album care prezintă istoria localităţii de la începuturi până în 1996. Lucrarea a fost primul astfel de instrument de lucru, util şi complex, o carte de referinţă pentru cercetători, elevi, studenţi şi oricine este interesat de istoria localităţii, pe care Geo Nichita a dorit să o reediteze câţiva ani mai târziu, într-o ediţie care să cuprindă şi un CD cu fotografii ale caselor, instituţiilor, locurilor, fabricilor prezentate iniţial, dar, din motive financiare, nu a mai reuşit.
Profesorul Geo Nichita s-a născut la 18 august 1927, la Fălticeni, fiind fiul lui Constantin Nichita, fost subofiţer de administraţie la Regimentul de infanterie din Fălticeni; mama, Ana, a fost casnică. Între 1934-1939, a urmat Şcoala mixtă nr. 5 Oprişeni, între 1939 – 1947 a urmat cursurile Liceului „Nicu Gane”, iar în perioada 1947 – 1951 a urmat cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie şi cursurile Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. În 1951 a fost încadrat ca profesor de istorie la Şcoala Generală din Ilişeşti, un an mai târziu transferându-se ca profesor la Şcoala Generală Rădăşeni. Din 1953 până în 1989, când s-a pensionat, a activat ca profesor de istorie la fostul liceu de fete „Principesa Elena” din oraşul Fălticeni, în anul 1954 devenit Liceul Nr. 2, apoi Liceul Textil, iar mai târziu Liceul „Mihai Băcescu”. Sub conducerea sa, între anii 1960-1962, s-a construit noul local al liceului, astăzi Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu”.
După pensionare şi-a pus amprenta spirituală asupra numeroaselor manifestări culturale din urbea de pe Şomuz, dar şi asupra tinerei generaţii, fiind prezent la manifestările dedicate personalităţilor locale şi evenimentelor care au marcat istoria poporului român, organizate în şcolile din municipiu şi la Clubul Copiilor.
Împreună cu alţi profesori din localitate, Geo Nichita a pus bazele revistei „Opinia fălticeneană”. A colaborat şi a publicat articole în publicaţiile „Opinia fălticeneană”, „Zori noi”, „Crai nou”, „Urzica”, „Cronica”, „Convorbiri literare”. În anul 1989 a devenit membru al Uniunii Scriitorilor, Filiala Iaşi. Ulterior devine şi membru al Societăţii Scriitorilor din Bucovina. După 1990 a iniţiat, alături de alţi colaboratori, proiectul de reînfiinţare a judeţului Baia.
Pe tărâm literar a debutat în anul 1944 cu poezia „Linişte”, publicată în ziarul „Zorile Romanaţilor”, sub pseudonimul George Mugur. Prima carte apărută a fost „Versuri”, în 1994, la Editura Danubius din Brăilă. Cartea conţine 61 de poeme în 111 pagini şi este structurată în trei părţi. Prima parte conţine 11 poeme, a doua 26 de glose, iar a treia 24 de rondeluri.
Trei ani mai târziu a publicat o carte de referinţă în istoria oraşului, „Însemnări fălticenene”. Iniţial, lucrarea a avut aproximativ 1.000 de pagini, dar din cauza costurilor cartea a fost redusă la 366 de pagini, câte zile are anul bisect. Cartea cuprinde pagini de monografie în 12 titluri, iar apoi se referă la „străzi şi oameni de seamă” din Fălticeni, cu cinci titluri, în final conţinând „Glosar”, „Mic dicţionar fălticenean”, „Bibliografie” şi „Indice de nume”. Bibliografia cuprinde 143 de materiale consultate de autor iar indicele cuprinde peste 2000 de nume. În prima parte a cărţii putem găsi istoricul oraşului Fălticeni, date despre fostul judeţ Baia, despre Fălticeni din perioada 1490 – 1990, apoi independenţa din 1877, anul 1907 şi Unirea la Fălticeni, perioada martie 1944 – ianuarie 1945, despre care nu s-a mai scris în alte cărţi, învăţământul, administraţia oraşului, publicistica fălticeneană şi vizite ale oamenilor de seamă. În cea de-a doua parte a volumului, Geo Nechita s-a referit la străzi mai noi sau mai vechi ale oraşului şi la oameni de seamă ce au locuit pe ele. Potrivit autorului, „cei ce citesc această carte, după părerea celor care nu mai locuiesc în Fălticeni, e ca o plimbare în oraşul de odinioară şi de azi”.
În 1999 a apărut „Cronica rimată”, o istorie a românilor în peste 4000 de versuri. E structurată în „Eroica română” – care cuprinde 78 de poeme, „România pitorească” – 56 de poeme, „Post scriptum” – 21 de poeme. În cele 230 de pagini întâlnim 112 imagini şi 155 de poeme, dintre care nouă sunt sub formă de glosă şi opt sub formă de rondel. Acad. Constantin Ciopraga scria despre „Cronica rimată”: „Pentru a evoca pe înţelesul tuturor figuri şi momente memorabile din istoria noastră, profesorul fălticenean Geo Nichita utilizează o formulă ademenitoare de cronică rimată reluând tradiţia vechilor balade populare. Geo Nechita imprimă discursului său solemnitate, însufleţire, credinţă, timbru patetic sau, după caz, accente polemice; ecouri îndepărtate îi vin de la Alecsandri şi Bolintineanu, de la Coşbuc şi de la alţii pe care îi continuă în notă didactică, modelatoare, menţinându-se la rostirea sobră, plastică, revelatoare”.
Volumul „Cântarea Sfântă” vede lumina tiparului în 2000 şi deschide seria scrierilor sale religioase. Cartea a fost tipărită cu binecuvântarea ÎPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, care a semnat şi cuvântul înainte. Prima parte, intitulată „Sfânta Scriptură”, conţine 41 de texte, dintre care 23 de cânturi şi opt pilde. Cea de-a doua parte, intitulată „Post Scriptum”, are 33 de poeme. „Cântare sfântă” este, în cea mai mare parte a sa, o versificare a Bibliei, conţinând 74 de imagini, exact cât numărul poemelor scrise în peste două mii de versuri.
În 2008, în volumul „Sfinţenie şi veşnicie”, scriitorul fălticenean versifică, în 500 de pagini, sinaxarul zilelor de peste an. „Apropo de… litere mari şi foarte mari” reprezintă „un mic dicţionar de literatură română în peste 1001 catrene epigramatice”, cum se exprimă în cuvânt înainte acad. Constantin Ciopraga. În 2010 îi apare volumul de versuri „Nobel în catren”, consacrat scriitorilor „mari şi mici”, dar şi altora. În 2011, la 83 de ani, scriitorul Geo Nichita a scos de sub tipar „Istoria omenirii” în versuri, o călătorie garantată, din fotoliu, către civilizaţii şi lumi pierdute ale trecutului sau evenimente şi metropole ale lumii de azi, o istorie riguros documentată în anii petrecuţi la catedră.
„Documentarea am făcut-o de-a lungul vieţii – din primii ani de şcoală, la primele lecţii de istorie, am continuat-o în facultate, am atins apogeul când am predat la catedră şi am continuat până când cartea a văzut lumina tiparului. Nu am făcut decât să versific o proză. Versificarea trezeşte parcă mai mult interes cititorului. Cartea a fost scrisă în câteva după-amiezi” avea să spună Geo Nichita la lansarea volumului.
Cărţile sale erau scrise în cuvinte simple, pe înţelesul cititorului, la care se adăugau fotografii reprezentative. După fiecare apariţie editorială, prof. Gheorghe Nechita spunea: „Nu-mi doresc decât să aud că lectura a fost plăcută şi pe înţelesul tuturor”.
Pentru contribuţia la literatura română şi la istoria locală, în anul 2007, Consiliul Local Fălticeni i-a acordat titlul „Cetăţean de onoare”.
Comentarii