Vast Resources a înregistrat creşteri record în ultimul trimestru al anului 2016

Compania britanică Vast Resources a înregistrat recorduri importante, în perioada octombrie-decembrie 2016, în ceea ce priveşte atât cantităţile de cupru şi zinc extrase din mina de la Mănăila, cât şi optimizarea costurilor.

În ultimele trei luni ale anului trecut, compania a reuşit să sporească producţia concentratului de cupru cu 44% şi cea a concentratului de zinc cu 371%, în comparaţie cu acelaşi interval din 2015. În plus, costurile de producţie au fost şi ele reduse cu 40%, ajungând la suma de 901 USD/tonă (de la peste 1.500 USD/tonă în aceeaşi perioadă din 2015).

„Vast Resources a investit pe tot parcursul anului 2016 în modernizarea şi eficientizarea operaţiunilor de la mina din Mănăilă şi rezultatele nu au întârziat să apară. Cu toate că am întâmpinat şi multe obstacole, precum condiţii de vreme extremă, am încheiat cu succes ultimul trimestru al anului trecut, ceea ce ne-a motivat să continuăm investiţiile şi în 2017” a declarat Andrew Prelea, preşedinte şi director executiv al Vast Resources România.

Pentru Vast Resources, veşti bune vin şi din judeţul Bihor, acolo unde compania a încheiat în luna noiembrie programul de forare pentru explorarea iazurilor de decantare de la Fâneaţa. Astfel, britanicii pot începe studiile de fezabilitate. „În 2016 am înregistrat progrese importante în ceea ce priveşte sublicenţierea minei din Băiţa Plai şi sperăm că vom rezolva acest aspect în prima jumătate a anului 2017. Această licenţă ne-ar permite să punem în funcţiune o altă mină în România, ceea ce înseamnă creşterea locurilor de muncă în aceste zone monoindustriale şi, bineînţeles, investiţii importante” a mai declarat Andrew Prelea.

Obiectivele principale ale companiei pentru România în acest an sunt continuarea procesului de modernizare şi extinderea minei de polimetalice de la Mănăila, dar şi începerea lucrărilor în mina din Băiţa Plai, respectiv demararea programului de ecologizare a iazurilor de decantare din Fâneaţa.

Vast Resources a anunţat, deja, că va investi în proiectele sale din România cea mai mare parte din cele 8 milioane de dolari obţinute prin vânzarea unor active din Zimbabwe. (Comunicat de presă)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI