Consiliul Drepturilor Omului

Secretarul general al ONU denunţă ascensiunea populismului şi extremismului

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a denunţat ieri, la sesiunea anuală a Consiliului Drepturilor Omului, ascensiunea populismului şi extremismului, în timp ce Înaltul Comisar Zeid Ra’ad Al Hussein a atras atenţia asupra „profitorilor politici” tentaţi de retragerea din sistemul multilateralist, relatează AFP. „Vedem prosperând fenomenul pervers al populismului şi al extremismului, care se alimentează reciproc pe fondul valului rasist, xenofob, antisemit şi islamofob, între alte forme de intoleranţă”, a declarat Guterres, în deschiderea celei de-a 34-a sesiuni a Consiliului Drepturilor Omului.

Într-o altă intervenţie, Înaltul Comisar pentru Drepturile Omului, Zeid Ra’ad Al Hussein, a lansat un mesaj clar factorilor politici care (…) ameninţă sistemul multilateral sau care au intenţia de a se retrage din anumite părţi ale acestui sistem. „Nu vom rămâne pasivi. Drepturile noastre, drepturile altora, viitorul planetei nu pot, nu trebuie date la o parte de profitori politici”, a subliniat Zeid.

Potrivit secretarului general al ONU, „minorităţile, comunităţile autohtone şi alte grupuri sunt ţinta discriminărilor pretutindeni în lume. Şi la fel se întâmplă cu membrii comunităţii LGBT”. „Drepturile refugiaţilor şi migranţilor sunt în mare pericol. Traficul de fiinţe umane capătă amploare. În faţa numărului mare de persoane care fug de război, comunitatea internaţională nu trebuie să se sustragă responsabilităţilor sale”, a adăugat secretarul general al Naţiunilor Unite.

El a pledat pentru „rezistenţă cu cea mai mare fermitate în faţa celor care vor să reintroducă tortura”, subliniind că aceasta „este un act de laşitate care nu permite obţinerea de informaţii utilizabile şi aruncă oprobiul asupra oricărui ţări ce o practică”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI