După faptă

A fost nevoie ca, mai deunăzi, un primar din cei vechi să deschidă gura pentru a repune pe ardenta agendă locală administrativă şi politică, totodată socială, chestiunea de mult timp spinoasă a lefurilor date, cu mâini centrale şi locale, de stat. Mulţi ani de-a rândul reglate în grabă şi superficial, ba la o categorie de lefegii, ba la alta, aşa încât mereu, până azi – deşi terenul promisiunilor întru justă reglementare n-a fost niciodată sterp – balanţa lor s-a tot mişcat degeaba, căci de-au fost favorizaţi unii, cam prin aceleaşi măsuri alţii au fost defavorizaţi. Ceea ce a „dezvăluit” un primar e în concordanţă cu ceea ce tot se şopteşte (inclusiv fiindcă puţini sunt, dintre mai marii sau mai micii decidenţi, cei în stare să recunoască realitatea şi să ia taurul de coarne ori să-l dea, de funie, celor în stare să-l tragă); astfel, se întâmplă ca un şef de serviciu ori de birou să încaseze jumătate cât un subaltern; de la caz la caz, un funcţionar public încasează dublu cât un contractual ori, mai nou, contractualul dublu cât funcţionarul; sau cu aceeaşi misie, un angajat local câştigă altfel decât unul judeţean şi, amândoi, altfel decât unul descentralizat; fiecare cu legea lui, cu adaosul lui sau câştigul livrat de-o instanţă, după cine ştie ce precedent. Va fi fiind de înţeles că nu-i lesne să însumezi studiile, competenţele, răspunderile şi munca reală (căci încă mai grav este că, pe alocuri, s-ar părea că-s foarte frumuşel plătiţi – asta chiar în ochii unora ce duc greul – oarece angajaţi decorativi); dar din toate câte-au fost şi sunt în acest sfert de veac, se vor fi adunat suficientă experienţă şi bune intenţii (nu doar declarative) aşa încât măcar pe-aproape de adevăr să se-ajungă: după muncă/ faptă şi răsplată.