Recunoaşterea de către Rusia a paşapoartelor separatiste din Ucraina este „inacceptabilă”

Recunoaşterea de către Rusia a paşapoartelor eliberate de separatiştii proruşi din estul Ucrainei este „inacceptabilă” şi constituie o încălcare a acordurilor de pace de la Minsk, a denunţat ieri guvernul german, informează AFP. Decizia de sâmbătă a preşedintelui rus Vladimir Putin de a recunoaşte aceste documente „subminează integritatea Ucrainei şi este în contradicţie flagrantă cu ceea ce s-a decis la Minsk şi este prin urmare inacceptabilă”, a estimat Steffen Seibert, purtătorul de cuvânt al cancelarului federal german Angela Merkel, în condiţiile în care Germania este unul dintre garanţii procesului de pace din Ucraina.

Vladimir Putin a semnat sâmbătă un decret prin care sunt recunoscute „actele de identitate, diplomele de studii sau profesionale, certificatele de naştere şi de deces” emise de autoproclamatele republici separatiste Lugansk (LNR) şi Doneţk (DNR), chiar dacă în mod oficial Federaţia Rusă nu a recunoscut aceste teritorii.

Textul asigură că măsura este „temporară”, până când va fi găsită o soluţie politică la conflictul ucrainean care să aibă drept bază acordurile de la Minsk, din februarie 2015.

În martie 2016, autorităţile rebele au început să le distribuie locuitorilor din estul Ucrainei paşapoarte, foarte asemănătoare celor ruseşti, cu un vultur bicefal pe coperta de culoare roşie.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI