> Şoferul nu deţinea nici permis de conducere
Lipsa de experienţă în şofat, ora înaintată, dar şi alcoolul consumat înainte de a se sui la volan au creat condiţiile perfecte pentru ca maşina la volanul căreia se afla un tânăr abia ajuns la vârsta majoratului să se înfigă într-un stâlp de electricitate de pe marginea drumului. Din datele obţinute de la Biroul de presă din cadrul IPJ Suceava, incidentul rutier a avut loc în jurul orei 1.35, în timp ce băiatul în vârstă de 18 ani conducea un autoturism pe DN 18, pe raza comunei Cârlibaba. Din cauza vitezei neadaptate la condiţiile de drum, băiatul, care nu este deţinător de permis de conducere, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a derapat şi a intrat în coliziune cu stâlpul de pe marginea şoselei. În urma impactului a rezultat rănirea unei femei de 33 de ani din comuna Cârlibaba, pasageră în autoturism, care a fost transportată la spital. Verificarea şoferului cu aparatul etilotest a indicat 0,29 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Tânărul s-a ales cu dosar penal.
Tot în afara părţii carosabile a ajuns, aproape de miezul nopţii de sâmbătă spre duminică, şi un autovehicul ce se deplasa pe DN 2, din direcţia Siret – Suceava, la volanul căruia se afla o suceveancă în vârstă de 39 de ani. Conform cercetărilor efectuate de poliţişti, din cauza vitezei excesive, ea a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a părăsit partea carosabilă. În urma accidentului, a rezultat vătămarea corporală a conducătoarei auto şi rănirea unui bărbat de 37 de ani, din municipiul Suceava, pasager, care au fost transportaţi la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Şoferiţa nu a putut fi testată cu aparatul etilotest, însă, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

























Comentarii