> 24 de persoane vor răspunde în instanţă pentru contrabandă > Procurorii au probat, în 8 luni de cercetări, activităţi de contrabandă în zona pieţei, mişcări de marfă şi stocuri de circa 45.000 de pachete de ţigări din Ucraina
24 de distribuitori de ţigări şi alcool de contrabandă, cu „puncte de lucru” în zona Pieţei centrale a municipiului Suceava, au fost trimişi în judecată, pentru contrabandă, de procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava.
Ancheta finalizată la începutul acestei săptămâni a fost iniţiată în august 2015, după ce un echipaj de jandarmi a depistat pe str. Petru Rareş, în zona pieţei, un bărbat care ducea în bagaj 100 de pachete de ţigări marca NZ Gold Super Slim, de provenienţă extracomunitară.
Verificările au stabilit atunci că ţigările fuseseră achiziţionate de la o anume Anna Cobelea care, la rândul ei, achiziţiona frecvent astfel de marfă de la două surori, Doina şi Luminiţa Nechita.
„În cadrul anchetei penale desfăşurate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, a fost relevată existenţa unei reţele de distribuitori de produse de contrabandă. Inculpaţii desfăşurau în mod frecvent activităţi de preluare, colectare, depozitare la domiciliu şi în alte locaţii, transport şi comercializare de ţigări şi alcool de provenienţă extracomunitară, respectiv Republica Ucraina, bunuri despre care cunoşteau că provin din activităţi de contrabandă.
Aceştia aveau ca zonă de desfacere Piaţa Agroalimentară centrală din municipiul Suceava, unde înstrăinarea ţigărilor şi băuturilor alcoolice era realizată pe baza unor preţuri prestabilite, în special faţă de clienţi ocazionali. De asemenea, unii dintre inculpaţi deţineau tarabe destinate comerţului cu amănuntul în piaţă, folosindu-le ca paravan pentru actele ilegale” a comunicat, referitor la specificul faptelor din dosar, Cătălin Chiochiu, prim-procuror al PJSV.
În 8 luni, mişcări şi stocuri de circa 45.000 de pachete de ţigări şi de peste 1800 litri de alcool
Procurorii au documentat activitatea reţelei de distribuitori, în perioada august 2015 – aprilie 2016, şi au dat de o adevărată industrie de contrabandă cu ţigări şi alcool, susţinută de familii întregi, soţi, fraţi, mama, tata şi copilul, o reţea amplă, spornică şi „sănătoasă” de contrabandişti care acţionau în Piaţa mare a Sucevei.
Anchetatorii au stabilit, pas cu pas, conexiunile dintre distribuitori, care cu care, cum aduceau marfa, unde o vindeau şi cât vindeau, fie că a fost vorba de comercializarea direct la tarabă, în piaţă, sau „vrac”, prin dosul pieţei, către alte persoane.
Au identificat, de asemenea, locurile de depozitare, respectiv boxe din imobile din vecinătatea pieţei sau locuinţe închiriate de contrabandişti prin care au trecut, în perioada menţionată, zeci de mii de pachete cu ţigări şi sute de litri de alcool, aduse din Ucraina.
După ce au strâns destule informaţii şi au făcut conexiunile potrivite, pe 22 aprilie 2016, anchetatorii au „spart buba”. Zeci de poliţişti împreună cu jandarmi şi lucrători de la Acţiuni Speciale au întors pe dos zona tarabelor din spatele Pieţei centrale, într-o megaacţiune care a cuprins şi percheziţii în boxele transformate în depozite, şi locuinţe ale suspecţilor, în care bănuiau că se află mari cantităţi de ţigări şi de alcool de contrabandă. Au ridicat multă marfă ilegală, bani şi alte înscrisuri ce dovedesc activitatea infracţională.
În timpul cercetărilor şi la percheziţii au fost depistate mişcări de marfă şi stocuri efective cuprinzând 45.000 de pachete de ţigări şi de peste 1800 litri alcool.
Sechestru pe bani, apartamente, maşini, terenuri pentru recuperarea unor prejudicii care ajung şi la 160.000 lei pentru o persoană
Numele inculpaţilor ce vor apărea curând în faţa judecătorilor, în dosarul contrabandiştilor de ţigări şi alcool din Piaţa centrală, sunt: Ionel Eugen Danu, Doina Nechita, Nicolae Barbă, Viorica Gavrilovici şi Petru Adrian Ciuraru, cercetaţi sub control judiciar, şi Anna Cobelea, Olga Ivanivna Danu, Larisa Dugan, Luminiţa Nechita, Cristina Rusu, Liliana Ciuraru, Toma Petru Clisu, Mihaela Clisu, Ghiocel Liviu Zabavschi, Luminiţa Cumpăratu, Olga Lupu, Sorin Şandru, Constantin Grosu, Maria Grosu, Violeta Tătărângă, Camelia Lăcrămioara Boariu, Vladimir Luncaş, Mariana Luncaş, V. Vladimir Luncaş, cercetaţi în libertate.
Pentru recuperarea sumelor cu care activitatea de contrabandă a prejudiciat statul român, s-a instituit măsura sechestrului asigurător pe sumele de bani găsite la percheziţii, adică peste 69.000 de lei, circa 3000 de dolari şi 1000 de euro, ridicaţi de la mai multe persoane.
Sunt sub sechestru în acest dosar, de asemenea, apartamente, garsoniere, maşini, imobile şi trenuri aparţinând membrilor reţelei de contrabandişti. Aceste bunuri, ce va trebui valorificate de stat, până la concurenţa unor prejudicii, sunt în sume de 4000 de lei, în cel mai fericit caz, dar ajung şi la 110.000, 150.000 sau 160.000 de lei, în cazul unor inculpaţi.

























Comentarii